Business Hi-Tech

Sistec: Nu am participat la licitaţia privind digitalizarea actelor din România din cauza condiţiilor prea dure

Sistec: Nu am participat la licitaţia privind...

Autor: Adrian Seceleanu

22.09.2014, 00:00 581

Integratorul IT Sistec Bucureşti, care va digitiza în doi ani 9 milioane de acte de stare civilă din Republica Moldova pentru 750.000 de dolari, nu a participat la licitaţia de 30 mil. euro lansată cu acelaşi scop de statul român din cauza condiţiilor dure impuse furnizorilor, au precizat pentru ZF reprezentanţii companiei. „Nu am participat la proiectul similar din România deoarece condiţiile de eligibilitate erau foarte exigente”, conform reprezentanţilor Sistec. În România, licitaţia pentru sistemul de depunere a cererilor şi emitere online a actelor de stare civilă a fost lansată în august 2013, valoarea contractului fiind de peste 30 mil. euro.

Câştigătorul licitaţiei este grupul UTI. În România vor fi digitizate aproximativ 75 de milioane de documente. Chestionaţi în legătură cu valoarea proiectului din România prin comparaţie cu cel din ţara vecină, reprezentanţii Sistec au explicat diferenţa de preţ prin faptul că statul român va cumpăra şi echipamente ca parte a proiectului. „Nu comentăm costurile proiectului din România, dar din câte ştim, bugetul impunea şi livrarea de hardware pe lângă serviciile aferente”. Sistec, companie controlată de antreprenorul Octavian Radu, a înregistrat anul trecut afaceri de 5,4 mil. euro, în scădere cu 4% faţă de anul precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO