Business Hi-Tech

SIVECO va mai angaja 100-150 de oameni în 2012

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

26.01.2012, 00:01 490

Afacerile SIVECO România vor creşte în acest an cu 15%, la 77 milioane de euro, iar rata profitului se va situa la 4-5% din acest indicator, pe fondul extinderii ponderii exportului în veniturile companiei, de la 32% la 40%, a declarat directorul general al producătorului de software, Irina Socol, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Socol, compania va continua angajările în acest an, dar într-un ritm mai redus comparativ cu 2011, când echipa SIVECO România a crescut cu peste 400 de persoane, la 1.200 de salariaţi în prezent.

"În mod sigur vom mai angaja 100-150 de persoane, dar s-ar putea să depăşim 200 de salariaţi dacă vom câştiga şi alte proiecte", a spus şeful companiei. Compania a fost înfiinţată în 1992 şi se numără printre cei mai importanţi integratori de sisteme IT şi dezvoltatori de aplicaţii software de pe piaţa locală.

Acţionarii SIVECO România sunt compania SIVECO Netherlands (Olanda), cu 42,2% din acţiuni, PEF V Information Technolagy (Luxemburg) - 22,5%, Intel Capital (Cayman) Corporation (Insulele Cayman) - 10%, Irina Socol - 10,98%, Alexandru Rădăşanu - 7,62%, SIVECO România - 3,75%, Florin Ilia - 2,68%, Daniela Bichir - 0,14% şi Aurora Crusti - 0,14%. Adrian Dumitrache, Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO