Business Hi-Tech

Slovenii de la Eurosender mizează pe online şi atacă DHL pentru a-şi face loc pe piaţa de curierat din România

Gabriela Mihaela Buzoianu conduce din pozi]ia de country manager opera]iunile din Romånia ale Eurosender

Gabriela Mihaela Buzoianu conduce din pozi]ia de country manager opera]iunile din Romånia ale Eurosender

Autor: Oana Stupinean

14.10.2015, 12:52 992

Eurosender, o platformă online de expediţii, fondată în Slovenia care are operaţiuni în peste 26 de ţări, a fost lansată şi în România, având ca obiectiv pentru 2016 o medie de 3.500 de comenzi pe lună.

“Pe un termen de trei ani, obiectivul nostru este să devenim cea mai mare companie care oferă servicii logistice prin comenzi online pe piaţa locală. Dincolo de numărul mare de români care au rude plecate la muncă sau la studii în străinătate, potenţialul de creştere este determinat de costurile mai scăzute ale platformei de curierat”, declară Gabriela-Mihaela Buzoianu, Country Manager Eurosender pentru România.

Platforma online Eurosender a fost înfiinţată anul trecut de trei tineri antreprenori din  Slovenia şi funcţionează ca o platformă de agregare la nivel european, colaborând cu firmele de curierat DPD şi GLS. Practic, Eurosender acţionează ca un intermediar preluând online comenzile de livrare şi identificând ulterior o companie de curierat care să realizeze transportul.

De asemenea, reprezentanţii companiei au în vedere negocierea unor parteneriate cu mai multe companii de curierat, cu hoteluri şi hosteluri şi dezvoltarea pe piaţa de e-commerce.

În Româania, Eurosender lucrează cu companiile de curierat DPD şi GLS.

Costurile practicate de Eurosender ajung la aproximativ 25 de euro pentru un colet de 20 de kg, transmis din România în Italia sau Germania, potrivit datelor prezentate de companie. Eurosender susţine că tarifele sale sunt cu până la 70% mai mici în raport cu o companie de curierat “standard”.

Spre deosebire de alte companii, Eurosender preia comenzile doar online, iar plata se face doar cu cardul. Compania nu are sedii fizice în România la care un client ar putea merge să depună un colet.

La câteva luni de la lansare, platforma dedicată în special studenţilor şi expaţilor a beneficiat de investiţii de 25.000 de euro de la compania de media din Germania ProSiebenSat1 şi de 40.000 de euro prin fondul Silicon Gardens, fapt care a dus la extinderea companiei pe segmentul B2B.

Eurosender a mai atrás o investiţie de 220.000 de euro din partea unui grup de investitori sloveni, atingâand astfel o evaluare de 3,6 milioane de euro.

Pentru 2016, tinerii antreprenori vor primi o finanţare de câateva milioane de euro, iar 30% din această finanţare se va investi pe piaţa din România.

Investiţiile pe piaţa locală se vor îndrepta către promovarea pe piaţa digitală, pe dezvoltarea echipei de suport prin angajarea mai multor persoane vorbitoare de limba română şi către cercetări de piaţă, potrivit reprezentanţilor companiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO