Business Hi-Tech

SmartDreamers pune la dispoziţie universităţilor o aplicaţie online de recrutare a studenţilor

SmartDreamers pune la dispoziţie universităţilor o...

Autor: Ioana Nita

11.10.2017, 00:00 184
Start-up-ul SmartDreamers, fondat în 2014 de antreprenorii Adrian Cernat, Mihai Ceuşean şi Marius Huza, le oferă universităţilor posibilitatea de a posta pe site-urile proprii ofertele de internship sau de recrutare ale companiilor prin intermediul unei aplicaţii online dedicate.  Aplicaţia de recrutare oferită le permite companiilor să posteze un anunţ de job, iar studenţii pot să aplice la o poziţie (toate de pe site-ul universităţii din care aceştia fac parte). „Dezvoltarea unei aplicaţii de recrutare pentru universităţi implică costuri mari şi o perioadă de timp destul de îndelungată. Noi am văzut o oportunitate de a oferi know-how-ul nostru, prin dezvoltarea unei aplicaţii uşor de instalat pe site-ul univer­sităţii, coroborat cu functionalităţi de recrutare avan­sate“, a declarat Adrian Cernat, CEO şi fondator al SmartDreamers.

„Toate acestea, în mod gratuit, pentru a simplifica accesul studenţilor la cele mai bune joburi şi internship-uri” a zis Adrian Cernat. Până în prezent, start-up-ul a încheiat parteneriate cu Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, Universitatea Ovidius din Contanţa şi Universitatea Spiru Haret. SmartDreamers a lansat platforma online de recrutare cu acelaşi nume în urmă cu 3 ani, aceasta având în prezent locuri de muncă listate de la peste 3.000 de companii din Europa Centrală şi de Est, printre care se numără IBM, Emerson, Deutsche Bank, Vodafone, Orange, Adidas, Accenture, PepsiCO şi P&G.  Startup-ul a obţinut până în prezent investiţii de 1 milion de euro, cea mai recentă aparţinând 3TS Catalyst România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO