Business Hi-Tech

Softelligence: Creşterea pieţei de soluţii cloud vine de la IMM-uri

Softelligence: Creşterea pieţei de soluţii cloud vine...

Autor: Ioana Nita

11.11.2014, 00:06 243
În următorii doi ani, soluţiile de cloud computing vor avea cea mai mare pondere în cheltuielile de IT ale  companiilor, cele mai multe achiziţii urmând să fie realizate de IMM-uri, care adoptă mai rapid acest tip de soluţii datorită costurilor mai reduse şi flexibilităţii oferite.
 
„Zona de IMM-uri este unul dintre principalii factori de creştere în adopţia serviciilor cloud. Modelul de business în care se oferă servicii de infrastructură la nivel profesional pe bază de abonament, care altfel ar fi scumpe şi cu o perioadă de amortizare foarte mare, se potriveşte foarte bine acestui segment (…), costurile iniţiale fiind foarte mici sau inexistente şi direct corelate cu dimensiunea businessului. În timp, pe măsură ce businessul evoluează, veniturile vor evolua şi ele, putând astfel să acopere costuri mai mari, mizând în acest mod pe ca­pacitatea de elasticitate a unei soluţii cloud“, a declarat Adrian Blidăruş, managing partner în cadrul Softelligence.
 
Softelligence a integrat în oferta sa tehnologia de cloud computing din 2010, când compania a început să utilizeze platforma Microsoft Windows Azure pentru suita sa de soluţii - Softelligence e-Business Suite.
 
Soluţiile de tip cloud generează 35% din cifra de afaceri realizată de companie, aceasta furnizând şi servicii de dezvoltare software şi personalizare de solutii „la cheie”.  În primele nouă luni, Softelligence a înregistrat venituri de circa 1 milion de euro, iar pentru întreg anul reprezentanţii companiei estimează afaceri de 1,5 milioane de euro.
 
Evoluţiile de pe piaţa locală de soluţii de cloud vor fi abordate în cadrul evenimentului Microsoft Summit, care va avea loc în perioada 12-13 noiembrie. În cadrul conferinţei peste 40 de experţi vor analiza cele mai importante tendinţe şi soluţii digitale cu impact în creşterea productivităţii organizaţiilor din România. La eveniment sunt aşteptaţi peste 1000 de dezvoltatori şi specialişti în IT ce urmăresc dezvoltarea competenţelor pe soluţii de mobilitate şi cloud, manageri şi antreprenori aflaţi în căutarea de noi oportunităţi de utilizare a tehnologiilor digitale în business. Înregistrarea la eveniment este deschisă până pe 13 noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO