Business Hi-Tech

Sony vede creştere pe piaţa foto din România şi în 2012

Sony vede creştere pe piaţa foto din România şi în 2012

Autor: Claudiu Ilioiu

12.04.2012, 00:01 318

Piaţa aparatelor foto, compacte şi DSLR (cu obiectiv interschimbabil) a înregistrat anul trecut o creştere de 25%, ajungând la 250 de mii de unităţi vândute, iar în acest an va avea un avans de două cifre, dar nu la fel de mare ca acela din 2011, potrivit estimărilor lui Lucian Rădulescu, director de vân­zări pentru România şi Republica Moldova al companiei japoneze Sony.

"Anul trecut s-au vândut în România 240.000 - 250.000 de aparate foto, piaţa crescând cu 25%. În acest an piaţa va urca, dar nu la fel de mult", a declarat Rădulescu. Cea mai mare pondere în vânzări o au aparatele compacte, mai uşor de folosit şi mai ieftine, dar cea mai mare creştere au înregistrat-o camerele DSLR, care sunt mai scumpe.

"Oamenii nu mai au timp, de aceea vor aparate care au încorporate funcţii performante şi care îl ajută pe utilizator să nu mai piardă timpul în spatele aparatului cu editarea fotografiei", a mai spus Rădulescu. Sony a lansat în România SLT a57, o cameră foto de tip DSLR cu un preţ sub 1.000 de euro.

Sony estimează în România o creş­tere de 10% de a afacerilor pentru anul fiscal încheiat în martie. Compania japoneză are în România 30 angajaţi şi nu intenţionează să facă alte recrutări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO