Business Hi-Tech

Start-up-ul berlinez Mambu, care a dezvoltat o platformă bancară în cloud şi care are un centru de servicii la Iaşi, a luat o finanţare de 110 milioane de euro

Start-up-ul berlinez Mambu, care a dezvoltat o platformă...

Autor: Adrian Seceleanu

11.01.2021, 00:00 375

Mambu, un start-up cu sediul în Berlin, care se descrie drept o platformă bancară oferită ca un serviciu (de tip software as a service) – şi care oferă băncilor şi altor jucători tehnologie pentru a furniza credite, depozite şi alte produse bancare - a închis o rundă de finanţare de 110 mil. euro (aproximativ 135 mil. dolari), care îi oferă o evaluare de 1,7 mld. euro  (post-money), conform portalului Techcrunch.

CEO-ul şi cofondatorul Eugene Danilkis a declarat că va folosi banii pentru a se extinde mai adânc pe cele 50 de pieţe în care este deja activ, precum şi pentru a se concentra mai mult pe regiuni specifice, cum ar fi America de Sud şi Asia. Mambu a înregistrat o creştere de 100% de la an la an. Runda este condusă de TCV, la care a participat şi Tiger Global şi Arena Holdings, împreună cu investitorii din trecut Bessemer Venture Partners, Runa Capital şi Acton Capital Partners. 

TCV, cunoscut pentru pariurile mari  din trecut în jucători precum Netflix, Facebook şi Spotify, a susţinut şi unele dintre cele mai mari nume din fintech şi e-commerce din Europa, inclusiv Revolut, Spryker, Mollie şi Relex.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO