DRUID, unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri româneşti de inteligenţă artificială, a raportat pentru 2025 afaceri de 49,3 mil. lei (9,8 mil. euro) pe plan local, în creştere cu 11,5% faţă de 2024, conform datelor raportate la Ministerul Finanţelor. Compania a rămas pe pierdere, însă aceasta s-a redus de la 52 mil. lei în 2024 la 40 mil. lei. Numărul mediu de angajaţi a crescut de la 112 la 122, iar datoriile au urcat cu 36%, la 161,8 mil. lei (32,1 mil. euro). Afacerile DRUID au crescut constant, de la 1,6 mil. lei în 2019 la 49,3 mil. lei în 2025, însă compania nu a raportat profit în niciun an: pierderea s-a adâncit până la un vârf de 52 mil. lei în 2024, înainte de reducerea din 2025. Anul 2025 a fost unul de cotitură pentru DRUID: în luna mai a murit fondatorul companiei, Liviu Drăgan, iar compania a finalizat ulterior o rundă de finanţare de tip serie C de 31 de milioane de dolari, condusă de fondul Cipio Partners, şi l-a numit CEO pe americanul Joseph Kim. Andreea Pleşea, cofondatoare, a preluat rolul de director de operaţiuni, după ce fusese CEO interimar.
DRUID dezvoltă o platformă de agenţi AI conversaţionali pentru companii, folosită de peste 300 de clienţi din întreaga lume - printre care AXA, Carrefour, Orange, Auchan, retailerul australian Kmart, grupul de telecomunicaţii Liberty Global, agenţia guvernamentală americană FDA şi serviciul public de sănătate britanic NHS. Platforma a gestionat peste un miliard de conversaţii, iar printre partenerii companiei se numără Microsoft, Accenture, Cognizant şi Genpact. În 2025, DRUID a fost inclusă de Gartner în categoria „Challenger” pentru platformele de AI conversaţional.