Business Hi-Tech

Start-up-ul hi-tech Blugento din Cluj, cu venituri de 1,5 mil. lei în 2018 a fost evaluat la 4 mil. euro de polonezii de la R22

Sandu Băbăşan, CEO al Blugento

Sandu Băbăşan, CEO al Blugento

Autor: Adrian Seceleanu

26.06.2019, 10:03 1134

„Compania şi-a dovedit valoarea pe piaţa românească şi este pregătită pentru o expansiune internaţională.“

Blugento, companie din Cluj-Napoca specializată în furnizarea de soluţii de e-commerce bazate pe platforma Magento, care şi-a mărit veniturile de 9 ori în 3 ani, până la 1,5 mil. lei, a fost evaluată la aproape 4 mil. euro în urma unei tranzacţii prin care grupul polonez R22 a achiziţionat un pachet de 31% din acţiuni.

„Parteneriatul a presupus vânzarea unui pachet de 31% din acţiuni şi vizează dezvoltarea platformei şi extinderea businessului Blugento pe mai multe pieţe europene, primele vizate fiind Polonia şi Franţa. Aceasta este a doua investiţie pe care Blugento reuşeşte să o atragă în decursul a doi ani. Prima infuzie de capital, în valoare de 120.000 de euro, a avut loc în iunie 2017”, au anunţat reprezentanţii companiei. „Parteneriatul cu Grupul R22 ne va ajuta să ne atingem obiectivele de dezvoltare, să creăm cea mai bună soluţie de comerţ electronic pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi să ne extindem la nivel internaţional. Sprijinul R22 include nu numai finanţarea pentru dezvoltare, ci şi accesul la know-how şi la o bază de peste 250.000 de clienţi ai grupului”, a declarat Sandu Băbăşan, CEO al Blugento.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro