Business Hi-Tech

Start-up-ul local Jobful vrea să strângă până la 250.000 euro pe SeedBlink.com: Obiectivul este să accelerăm creşterea pe piaţa din SUA

Mihai Cepoi

Mihai Cepoi

Autor: Ioana Nita

25.11.2020, 19:00 233

Start-up-ul local Jobful, care a dezvoltat o platformă de recrutare online, are în plan să obţină o investiţie de până la 250.000 euro prin intermediul platformei de equity crowdfunding SeedBlink.com, campania de strângere de fonduri făcând parte dintr-o rundă mai mare de finanţare, care în total se ridică la circa 525.000 euro. „Am închis o rundă de finanţare la începutul verii de 250.000 de euro, iar acum completăm această rundă pentru a creşte pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Rezultatul este acest bridge pe care îl facem împreună cu SeedBlink, oferind mai multor investitori beneficiile unei runde de tip pre-seed. Target-ul de pe SeedBlink este de 200.000 euro iar valoarea maximă a fost setată la 250.000 euro, practic undeva între 38% şi 44% din întreaga rundă”, a declarat pentru ZF Mihai Cepoi, fondator şi CEO al Jobful.

 Actuala rundă de finanţare este de tip bridge, aceasta fiind iniţiată în iulie anul curent când un grup de angeli, printre care şi Oliver Hehl (angel investor & advisor), a investit  250.000 euro în Jobful, iar apoi în octombrie start-up-ul a mai primit o finanţare în valoare de 75.000 euro de la doi investitori privaţi, printre care şi Andrei Găman (angel investor & advisor).

“La începutul anului 2019, atunci când am luat pentru prima dată în considerare o investiţie, am decis să fim foarte selectivi şi să aducem doar ceea ce numim smart money, intenţia din spate fiind de a aduce experienţa şi expertiză odată cu infuziile de capital. Acum, aproape doi ani mai târziu, ne uităm exact la fel, dar ne-am redefinit acea selectivitate. Am acumulat o anumită maturitate în mediul antreprenorial şi, implicit, de business”, a precizat el, adăugând că diversitatea nevoilor de creştere ale start-up-ului i-a arătat echipei Jobful în cât de multe forme pot contribui investitorii la creşterea proiectului. “Este în cele din urmă responsabilitatea antreprenorului să transmită investitorilor direcţia, planurile şi ariile în care aceştia pot contribui şi pot face diferenţa. Formatul pe care îl aduce SeedBlink de capital crowdfunding permite mai multor investitori să se alături, cu ticket size de dimensiuni mai mici. Pentru noi, a creşte şi mai mult comunitatea ce ne susţine şi ne ajută să creştem este critic. Eu unul aştept nerăbdător să lucrez cu toţi aceşti noi investitori pentru a propulsa Jobful acolo unde ne dorim.”
 
Platforma online de recrutare dezvoltată de Jobful este o soluţie SaaS personalizată end-to-end care foloseşte gamification, cu scopul de a ajuta companiile să atragă, să interacţioneze cu şi să angajeze candidaţii cei mai potriviţi. Platforma de recrutare a fost lansată în mai 2018, iar după ce aceasta a fost validată în piaţă, a fost transformată într-o soluţie globală care adresează şi îmbunătăţeşte procesele de recrutare. Folosind cele mai noi tehnologii şi reconstruind întregul proces de business al recrutării, timpul pe care îl petrece un recruiter pe platformă pentru a găsi candidaţii potriviţi este cu peste 70% mai mic: de la câteva ore, la câteva click-uri.
 
La mijlocul acestui an, start-up-ul îşi propusese să atace piaţa din India, însă având în vedere noile condiţii de piaţă dictate de pandemia de COVID-19, echipa şi-a îndreptat atenţia către piaţa din SUA.
 
“Uitându-ne la forma prin care putem scala afacerea am luat în calcul două opţiuni mari dar diferite: modelul B2BC, ca sourcing channel şi modelul de B2B SaaS, către care am pivotat acum. În urma analizelor făcute, primul model se potriveşte cel mai bune cu o piaţă precum India, unde volumul de candidaţi este foarte mare şi impactul tehnologiei noastre devine foarte atractiv. Al doilea model presupune oferirea produsului ca platforma de carieră pentru fiecare companie (SaaS), oferind acesta posibilitatea de a-şi eficientiza procesele, costurile şi de a construi propria baza de candidaţi. Acest model este foarte scalabil şi ne aduce beneficii comune cu partenerii strategici (Microsoft, Oracle şi SAP), destinaţie cheie piaţa din Statele Unite. În contextul în care ne aflăm (de pandemie), decizia a fost una mult mai clară, având acum în focus lansarea pe piaţa din USA”, a explicat Mihai Cepoi.
 
Astfel, obiectivul principal al Jobful acum este avansul pe piaţa americană şi extinderea pe plan global, runda actuală de finanţare urmând a fi folosită în acest scop.
 
“Scopul principal este de a pivota, adaptând deja modelul de business pentru a-l face cât mai scalabil şi pentru a ne permite să adresăm piaţa globală, nu doar cea din România. Scopul acestui bridge este de a creşte accelerat în piaţa din SUA, conducându-ne către seed şi următoarele etape de creştere”, a subliniat el. 
 
În România, Jobful a continuat să opereze cu modelul B2B2C, având peste 200 de companii în portofoliul de clienţi de pe plan local.
 
“Pentru piaţa din Romania nu am întrerupt modelul oferit încă de la început (B2B2C), acolo unde lucrăm cu organizaţii precum Microsoft sau Groupama. Pentru a putea face această pivotare, am automatizat modelul, urmând să oferim un format de trial (30 de zile), contractare online şi o experienţă self service. Pe acest model avem deja înrolate peste 200 de companii de toate dimensiunile. Pe noul model, tocmai lansat, am început colaborarea cu două companii din România şi începem la începutul anului viitor primele implementări în afara ţării.”
 
Pentru anul acesta, ţinta Jobful este de a-şi dubla businessul faţă de 2019, când a înregistrat venituri de 70.000 euro.
 
“Este un reper important şi în vederea planurilor noastre pentru runda de seed, dincolo de a demonstra rezilienţă în acest context de criză. Metrica cea mai importantă în formatul nostru de business este cel de venit recurent lunar (MRR), având ca ţintă depăşirea a 30.000 euro în prima jumătate a anului viitor”, a menţionat CEO-ul Jobful.
 
Start-up-ul are în plan să se lanseze oficial pe piaţa SUA la începutul anului viitor, urmând ca în primele şase luni din 2021 să se concentreze exclusiv pe dezvoltarea afacerii la nivel internaţional, angajându-se să închidă runda de seed la sfârşitul primei jumătăţi a anului 2021.
 
“În urmă cu două săptămâni am finalizat cu succes un accelerator din US (NUMA New York), începând deja operaţiuni şi primele discuţii cu prospecţi. Prin această investiţie vrem să capitalizam cât mai mult din oportunitatea identificată şi să susţinem un ritm de creştere alert pe acest model. Pentru noi, 2021 este anul de tranziţie, ne transformăm dintr-un business local într-unul global.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO