♦ OptiComm AI a obţinut o finanţare totală de 500.000 de euro de la fondul de investiţii Fil Rouge Capital şi un sindicat de 19 investitori din reţeaua TechAngels.
♦ Platforma, dezvoltată cu o investiţie iniţială proprie de peste 300.000 de euro, foloseşte inteligenţa artificială pentru a prezice nevoile clienţilor şi a optimiza stocurile şi vânzările.
♦ Macromex, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, este primul client major care a validat soluţia, raportând economii semnificative de timp pentru echipa de vânzări.
OptiComm AI, un start-up românesc de tehnologie care îşi propune să elimine ineficienţele din comerţul global prin anticiparea nevoilor clienţilor cu tool-uri de inteligenţă artificială, a atras o rundă de finanţare în valoare totală de 500.000 de euro. Runda a fost condusă de fondul de venture capital Fil Rouge Capital din Croaţia, care a alocat suma de 250.000 de euro, restul banilor venind de la un sindicat extins de 19 investitori privaţi (business angels) din cadrul comunităţii TechAngels România. Această infuzie de capital vine să accelereze expansiunea internaţională a companiei, după o etapă iniţială în care investiţia a fost de peste 300.000 de euro pentru dezvoltarea şi validarea produsului.
Cristi Movilă, fondator şi CEO OptiComm AI, vede această finanţare ca pe un „combustibil” necesar pentru a ataca o piaţă globală şi a rezolva o problemă sistemică: ineficienţa lanţurilor de aprovizionare şi lipsa de predictibilitate în relaţia dintre furnizori şi clienţi.
„Ne-am dat seama că nu putem face lucrurile acestea singuri şi că, odată cu maturizarea, avem nevoie de capital şi de oameni care să creadă în importanţa problemei pe care ne propunem să o rezolvăm. Planul este să ne extindem global şi să mergem foarte accelerat în afara ţării. Sunt all-in de la început şi, deşi avem o cale grea înainte, acum dispunem de resurse pentru a o parcurge. Această finanţare este un combustibil esenţial, pentru că problema ineficienţei din comerţ pe care o atacăm este una fundamentală la nivel global. Suntem abia la început, dar promisiunea noastră este să construim viitorul comerţului şi să transformăm predicţia nevoilor într-un standard pentru industrie”, a spus Cristi Movilă.
Folosind o combinaţie de „deep learning” şi agenţi AI, OptiComm.AI ajută companiile să afle ce, când şi în ce cantităţi vor comanda clienţii lor, să le îndeplinească proactiv nevoile şi să-i transforme în cumpărători fideli. Platforma se adresează atât echipelor de operaţiuni, cât şi echipelor de vânzări pe care le poate ghida să încheie vânzarea mai rapid, să recupereze comenzi şi produse pierdute şi să crească valoarea coşului mediu.
Interesul investitorilor pentru soluţia OptiComm AI a fost ridicat, reuşind să aducă laolaltă rigoarea unui fond de investiţii instituţional şi agilitatea investitorilor individuali. Matei Dumitrescu, partener în cadrul Fil Rouge Capital, a subliniat că elementul decisiv a fost capacitatea fondatorului de a traduce datele în rezultate de business clare.
„Vedem peste tot date, multe date, dar puţini ştiu să le interpreteze sau să facă ceva concret cu ele. Opticomm AI nu doar foloseşte tool-uri, ci creează instrumente prin care traduce acele date în rezultate concrete de business. Pentru un fond de investiţii care vede mii de start-up-uri, este fundamental să găseşti acea echipă care înţelege cu adevărat ce îl «doare» pe client, iar Cristi Movilă este unul din o mie care ştia exact acest lucru. Investim în fondatori capabili să execute ceea ce îşi propun, care au experienţă, dar sunt şi deschişi la sfaturi şi conexiuni”, a declarat Matei Dumitrescu. OptiComm AI este prima investiţie mai mare a fondului croat Fil Rouge în România.
La rândul său, Marius Istrate, preşedintele TechAngels, a remarcat mobilizarea neobişnuită din partea comunităţii de investitori, semn al încrederii în potenţialul start-up-ului.
„Suntem cea mai experimentată reţea de investitori privaţi individuali în companii de tehnologie din România, cu un istoric de peste 12 ani. În cazul Opticomm AI, am văzut un interes deosebit: s-au strâns 19 business angels care contribuie la această rundă, în condiţiile în care media într-un sindicat tipic este mai degrabă în jurul a 9-10 investitori. Este fascinantă complementaritatea pe care am reuşit să o construim aici, având alături atât un fond de investiţii, cât şi investitori individuali. Fondurile vin cu o meta-înţelegere a pieţei şi relaţii internaţionale, în timp ce noi, ca business angels, suntem mult mai aplicaţi şi oferim ajutor încă din primul minut”, a explicat Marius Istrate.
Validarea din piaţă: Macromex
Tehnologia OptiComm AI a fost deja validată de Macromex, lider în industria alimentară, care a implementat soluţia pentru a optimiza procesul de comandă pentru partenerii săi din HoReCa şi retail. Rezultatele se văd în creşterea productivităţii agenţilor de vânzări.
„Am plecat de la platforma noastră B2B, care preia astăzi peste 100.000 de comenzi online, şi am căutat să îi dăm valoare. Legat de această predictibilitate sau de «predictive order», am dat acest instrument clienţilor noştri astfel încât ei să-şi poată comanda din două click-uri. În funcţie de ziua în care comandă sau momentul comenzii, acest sistem predictiv poate să spună care va fi comanda clientului, iar noi ne-am propus să reducem cu 50% timpul pe care un operator îl petrece pentru aprovizionare. Mai mult, am transformat instrumentul de comandă online într-un tool de vânzare pentru agenţii noştri, care nu concurează cu ei, ci le creşte productivitatea. Astăzi, un agent de vânzare din divizia noastră de HoReCa primeşte 60% din comenzi direct online, ceea ce înseamnă că a salvat 60% din timp pentru a dezvolta alţi clienţi şi a face upsell. Acum intrăm în faza de implementare cu Sales Intelligence, unde agentul are posibilitatea să delege din sarcinile pe care le are unui AI ca să sune în locul lui. Asta este ca şi când i-aş mai da doi sau trei asistenţi personali, transformându-l într-un «super erou»”, a detaliat Albert Davidoglu, CEO Macromex.
Pe lângă Macromex, start-up-ul are în derulare implementări şi testări cu alţi clienţi şi a dezvoltat parteneriate tehnologice cu platforme precum VTEX şi Freya