Business Hi-Tech

Start-up-ul româno-elveţian Swisspod: Am atins un nou record de viteză pentru tehnologia de transport de mare viteză – hyperloop – şi începem dezvoltarea celei de-a doua generaţii a capsulei pentru care vrem să luăm o finanţare de 17 mil. franci elveţieni

Denis Tudor, CEO şi cofondator al Swisspod

Denis Tudor, CEO şi cofondator al Swisspod

Autor: Ioana Niţă

11.05.2026, 20:49 191

 Start-up-ul cofondat de românul Denis Tudor a atins 146 km/h cu prima sa capsulă la scară reală, închizând astfel etapa de testare pentru AERYS 1.  Compania se concentrează acum exclusiv pe dezvoltarea AERYS 2, un vehicul cu eficienţă şi viteze de operare superioare, a cărui producţie va începe la finalul acestui an.  Pentru a susţine scalarea infrastructurii din SUA şi dezvoltarea noului model, Swisspod are nevoie de o rundă de finanţare de 17 milioane de franci elveţieni.

Swisspod, start-up-ul elveţiano-român care dezvoltă tehnologia de transport de mare viteză - hyperloop, a stabilit un nou record mondial de viteză de 146 km/h cu AERYS 1, prima sa capsulă la scară reală, testele fiind efectuate la unitatea companiei din Pueblo, Colorado (SUA). La sfârşitul anului trecut, compania atinsese pe aceeaşi pistă un record anterior de 102 km/h. Odată cu noul record, Swisspod încheie testarea modelului AERYS 1, care şi-a finalizat rolul de platformă de validare, şi trece la dezvoltarea capsulei de generaţie următoare, AERYS 2.

Rezultatul plasează AERYS 1 într-un interval de viteză atins doar de o mică fracţiune din serviciile feroviare la nivel global, cu mai puţin de 3% din rutele europene şi sub 1% din serviciile din SUA operând la viteze comparabile.

Te-ar putea interesa și:

„AERYS 1 şi-a îndeplinit scopul: acela de a muta tehnologia din simulări în realitate. Ne-a permis să testăm, să iterăm, să îmbunătăţim şi să dovedim că sistemele de bază funcţionează în condiţii reale de operare. Etapele pe care le-am atins sunt mai mult decât simple numere, ele sunt dovada că tehnologia hyperloop se maturizează. Acum este timpul să ne îndreptăm atenţia către capsula de generaţie următoare, AERYS 2, care aduce îmbunătăţiri majore şi captivante”, a declarat Denis Tudor, CEO şi cofondator al Swisspod.

Capital pentru AERYS 2 şi scalarea în SUA

Eforturile start-up-ului se concentrează acum pe AERYS 2, vehicul aflat în faza de proiectare, a cărui producţie este estimată să înceapă la sfârşitul acestui an. Pentru a finanţa această etapă, Swisspod are deschisă în prezent o rundă de tip seria A în valoare de 17 milioane de franci elveţieni. Fondurile vor fi utilizate pentru scalarea infrastructurii de testare din SUA, continuarea dezvoltării noului model şi avansarea proceselor de certificare a tehnologiei. Totodată, start-up-ul colaborează cu parteneri europeni pentru obţinerea unor granturi dedicate sistemelor hyperloop.

La finalul anului trecut, Swisspod avea în total atrase investiţii de aproximativ 20 de milioane de dolari din fonduri private şi granturi, la o evaluare pre-money de circa 55 de milioane de dolari.

Din punct de vedere tehnologic, Hyperloop este un mod de transport complet electric, capabil să atingă viteze apropiate de cea a sunetului. Diferenţiatorul tehnic şi comercial al Swisspod constă în arhitectura sistemului: majoritatea tehnologiei (inclusiv propulsia) este mutată în capsulă, lăsând infrastructura (tubul) pasivă. Acest model reduce masiv costurile de construcţie şi întreţinere, facilitând implementarea pe scară largă.

Compania a fost fondată în 2019 de Denis Tudor şi Cyril Dénéréaz, ambii fiind câştigători ai competiţiei SpaceX Hyperloop.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - vineri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2581
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5223
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.0777