Business Hi-Tech

Start-up-urile care dezvoltă proiecte şi soluţii tehnologice pentru copii pot obţine finanţări de până la 20.000 euro prin programul de accelerare Innovators for Children

 Start-up-urile care dezvoltă proiecte şi soluţii...

Autor: Roxana Rosu

14.04.2022, 10:43 68

Start-up-urile care dezvoltă proiecte şi soluţii tehnologice care aduc un impact pozitiv calităţii vieţii copiilor şi adolescenţilor din România se pot înscrie în programului de accelerare Innovators for Children, iniţiat în 2019 de către Impact Hub Bucharest şi Impact Hub Basel, câştigătorii urmând să aibă acces la o finanţare nerambursabilă în valoare totală de 20.000 euro.

La ediţia din 2022 se alătură programului şi UiPath Foundation, în calitate de Partener Strategic, precum şi BRD şi Mastercard, în calitate de sponsori.

Innovators for Children 2022 caută startupuri şi antreprenori sociali care dezvoltă cu ajutorul tehnologiei soluţii pentru sănătatea fizică şi emoţională a copiilor, educaţie, nutriţie şi alimentaţie, siguranţă, drepturile copiilor în era digitală şi alte domenii care ar putea contribui la o viaţă mai bună pentru copiii şi adolescenţii cu vârsta între 0-18 ani.

„Suntem foarte entuziasmaţi să cunoaştem o nouă serie de soluţii cu sens şi impact pentru copiii şi adolescenţii din România, mai ales că experienţa primelor trei ediţii a arătat cât de frumos se pot dezvolta astfel de proiecte atât în timpul, cât şi după încheierea programului. Suntem de asemenea recunoscători partenerilor şi sponsorilor cu care pornim la drum anul acesta şi care ni s-au alăturat în misiunea de a susţine împreună acele iniţiative care contribuie la un viitor mai bun pentru generaţiile următoare”, spune Irina Simulescu, Incubation Manager Impact Hub Bucharest.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO