Business Hi-Tech

Statistică: doar 62% din gospodăriile din România deţin un calculator

Statistică: doar 62% din gospodăriile din România...

Autor: Ioana Nita

30.11.2015, 00:03 333

Mai mult de jumătate din totalul gos­po­dăriilor din România – aproape 62% – au în prezent un calculator acasă, majo­ri­tatea dintre acestea fiind din mediul ur­ban, potrivit datelor furnizate de Insti­tutul Naţional de Sta­tis­tică (INS) pentru anul curent.

„Dacă dintre gos­po­dă­riile din mediul urban 72,2% sunt dotate cu calculator acasă, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de numai 48,4%“, se arată în studiul INS. De ase­menea, frecvenţa utilizării calculatoa­relor este mai mare în mediul urban faţă de cel rural, nu­mă­rul persoanelor care folo­sesc calculatorul în mediul ur­ban fiind de 1,4 ori mai ma­re faţă de cel al utili­zatorilor din mediul rural.

Piaţa locală de PC-uri, care include atât desktopuri, cât şi laptop-uri, a stagnat în primele nouă luni ale anului la circa 540.000. În primul trimestru al anului vânzările de PC-uri au crescut cu circa 15%, iar apoi în trimestrul al doilea şi al treilea a înregistrat scăderi de circa 4-5%.

În ceea ce priveşte analiza pe regiuni, ponderea gospodăriilor care au un calculator acasă este cea mai mare în Bucureşti - Ilfov (78,1%), urmată de vestul (70,7%) şi nord-vestul  ţării (67,0%). Pon­derile cele  mai  mici s-au  înregistrat  în  re­giu­nile de Sud-Est (54,4%), Sud-Muntenia (54,8%) şi Nord-Est (55,0%).

Analiza pe grupe de vârstă a arătat că tinerii, persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani, folosesc calculatorul în proporţie de aproape 92%, proporţia re­du­cându-se odată cu înaintarea în vârstă. Cele mai multe persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, circa 70%, au folosit măcar o dată în viaţă un calculator. Proporţia bărbaţilor utilizatori de calculatoare este puţin mai mare decât cea a femeilor: 72,1% faţă de 68,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO