Bugetul de marketing şi promovare variază în zona 5-10.000 de euro pe lună în cazul companiilor mici şi mijlocii, în contextul în care companiile mari ajung la 100.000 de euro pe lună, iar companiile foarte mari depăşesc acest nivel, a explicat Steffen Heringhaus, CEO al five elements digital.
„Bugetul total de promovare poate ajunge şi la 100.000 de euro pe lună pentru companii mari, iar pentru companii foarte mari chiar depăşeşte. Pentru o companie mai mică spre mijlocie vorbim de un buget de promovare şi un mix de marketing sănătos de circa 5-10.000 de euro, incluzând şi bugetele mediar, dar şi bugetele pentru agenţii, respectiv alte costuri de marketing”.
El a explicat că o companie de talie mică sau medie se poate descurca şi cu un nivel uşor mai mic faţă de acesta, însă România trece printr-un moment în care din ce în ce mai mulţi jucători intră în mediul online, iar marketingul digital are nevoie de bugete mai susţinute pentru a avea un impact semnificativ.
Steffen Heringhaus a discutat şi despre greşelile pe care le fac antreprenorii români în comerţul online, întrucât o mare parte dintre acestea ar putea fi evitate. Una dintre ele este lipsa de planificare a strategiei de SEO (Search Optimization Engine) atunci când este realizată platforma online a unui client. Pentru context, SEO înseamnă înscrierea cât mai corectă în regulile mecanismului care te plasează în prima pagină a Google la o căutare.
„Nu se gândeşte până la finalul modelului de business şi care vor fi nevoile pentru site. Se începe rapid cu ceva şi după un an-doi se vede că structura respectivă de site nu se mai potriveşte şi atunci foarte des trebuie să refacă de la zero acel site. Din punctul de vedere al SEO nu este de dorit pentru că dacă refacem un siste de la zero înseamnă că pierzi o bună parte din autoritatea pe care oricum ai dobândit-o cu greu ca startup”.
Astfel, o mutare greşită de acest tip poate arunca un antreprenor din comerţul online cu câteva luni înapoi într-un moment în care acesta şi-ar dori să accelereze. De aceea, Heringus recomandă planificarea site-ului încă de la început alături de o agenţie SEO sau alături de un profesionist în domeniu.
„A doua greşeală de început este să supraestimezi ce poate face SEO când eşti la început. Cum am zis, să lucrezi la SEO cu un site nou înseamnă cam 6-12 luni până când site-ul are o performanţă SEO care devine interesantă în termeni comerciali”.