Business Hi-Tech

Tatomir ii vinde firma lui Pambuccian

Tatomir ii vinde firma lui Pambuccian

Tatomir: Voi prelua inapoi actiunile cand voi pleca de la Microsoft

18.09.2008, 21:13 177

Cabinetul de consultanta "Calin Tatomir" a fost preluat de Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei din Camera Deputatilor, valoarea tranzactiei fiind de 50.000 de lei, suma care reprezinta valoarea capitalului social al companiei, dupa ce proprietarul, Calin Tatomir, urmeaza sa preia pe 15 octombrie pozitia de CEO al Microsoft Romania.

Tatomir a mentionat ca a facut acest pas la cererea expresa a Microsoft, precizand in acelasi timp ca a cedat firma doar pe durata mandatului sau in cadrul corporatiei americane.

"Tranzactia a fost facuta intr-un mod similar operatiunii 'trust' din legislatia anglo-saxona, ceea ce inseamna ca atunci cind voi pleca de la Microsoft, voi prelua actiunile inapoi. Am luat aceasta decizie pentru a preintampina situatia de a fi in conflict de interese", a spus Tatomir.

Noul director general si administrator al Cabinetului Calin Tatomir este Mihai Petrov, care a ocupat functia de consultant in cadrul companiei.

Varujan Pambuccian a precizat ca nu i-a platit lui Tatomir cei 50.000 de lei (circa 14.000 de euro), pentru ca "nu-i are", urmand ca suma sa fie achitata dupa ce va incasa dividende de la firma.

El a adaugat ca nu vede niciun conflict de interese intre pozitia sa la Camera Deputatilor si preluarea companiei, adaugand ca nu se va implica in managementul companiei.

Cabinetul Calin Tatomir a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 4,09 milioane de lei (1,22 milioane de euro) si un profit net de 250.285 de lei (aproape 75.000 de euro). Pentru acest an, Tatomir estimeaza o crestere cu 50% a cifrei de afaceri a companiei.

"Vreau sa fie foarte clar ca deja in primele sapte luni afacerile cabinetului au crescut cu 50%, iar profitul s-a majorat de patru ori. Nu vreau ca la finele anului sa se spuna ca, uite, a venit Pambuccian si afacerile au crescut cu 50%, iar profitul de patru ori", a insistat Tatomir. El a adaugat ca in noiembrie 2007 valoarea de piata a firmei era de 2 milioane de euro.

Pe durata mandatului lui Tatomir la Microsoft profitul companiei ii va reveni lui Pambuccian. Tatomir a precizat ca nu are un contract limitat in timp cu Microsoft pentru pozitia de CEO al subsidiarei locale.

Calin Tatomir, unul din cei mai cunoscuti si influenti manageri din industria IT&C locala, si-a lansat cabinetul de consultanta in urma cu sase ani, dupa ce a parasit functia de director de vanzari a Compaq Romania, ulterior preluarii la nivel international a companiei de catre HP.

Calin Tatomir a precizat ca de la infiintarea cabinetului a avut contracte cu companii precum Microsoft, IBM, Fujitsu Siemens, Oracle, Orange si Romtelecom. "Cu IBM am avut contract inca din prima saptamana de la lansare. Nu exista companie mare cu care sa nu fi avut contracte pentru studii sau cursuri." Tatomir a precizat ca a anulat cele trei contracte pe care compania le avea in acest moment cu Microsoft Romania, care aveau o valoare totala de circa 20.000 de euro. "Este o valoare nesemnificativa, in topul contractelor cel cu Microsoft este unul din cele mai mici. Cu IBM, spre exemplu, avem o colaborare mult mai puternica."

Pambuccian a aratat ca, in perioada urmatoare, Cabinetul Calin Tatomir isi va schimba denumirea, dar va pastra sloganul si sigla. "Inca nu stiu care va fi numele companiei, s-ar putea sa fie unul care sa reaminteasca de cel vechi", a spus Pambuccian. El a adaugat ca, in perioada urmatoare, compania va aborda, ca parte a strategiei, directii noi de activitate si va lansa produse noi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO