Business Hi-Tech

Telekom aduce noul iPhone 8 în România începând cu 29 septembrie

Telekom aduce noul iPhone 8 în România începând cu 29...
15.09.2017, 17:57 3318

Telekom România va comercializa noile telefoane iPhone 8 şi iPhone 8 Plus, începând cu data de 29 septembrie. Clienţii vor putea plasa precomenzile începând cu 22 septembrie, la www.telekom.ro, conform celui mai recent comunicar al companiei.

iPhone 8 şi iPhone 8 Plus reprezintă o nouă generaţie de iPhone, cu un design nou, din sticlă şi aluminiu, în trei finisaje - gri închis, argintiu şi o nuanţă nouă de auriu – realizat din cea mai dură sticlă folosită vreodată pentru un smartphone, cu ecran Retina HD, chip A11 bionic, proiectat pentru cea mai bună experienţă augmentată. Cea mai populară cameră foto din lume devine şi mai bună, iar încărcarea fără fir aduce o nouă şi puternică capacitate iPhone-ului. Dispozitivul iPhone 8 Plus oferă două camere foto de 12 megapixeli şi introduce modul portret care vine cu funcţia Portrait Lighting, cu efecte dramatice de studio, permiţând clienţilor să realizeze portrete uimitoare în cinci stiluri diferite de iluminat.

În plus, iPhone X, viitorul smartphone-ului, va fi disponibil la Telekom, la precomandă, începând cu 27 octombrie, şi în magazine, începând cu 3 noiembrie. iPhone X are un design realizat din toate tipurile de sticlă, cu un display Super Retina de 5,8 inch, chip A11 Bionic, încărcare fără fir, cameră foto îmbunătăţită cu stabilizare optică dublă a imaginii şi Face ID, activată datorită sistemului TrueDepth.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO