Business Hi-Tech

Televiziunea mobila, 120 mld. $ in 2015

Televiziunea mobila, 120 mld. $ in 2015

Johan Bergendahl, director de marketing si vicepresedinte al Ericsson: "Daca m-ar intreba cineva daca as fi dispus sa vizionez reclame pe telefonul mobil, probabil ca raspunsul ar fi negativ. Insa, in momentul in care un operator ofera gratuit un numar de canele TV si 200 de minute de convorbiri, multe persoane isi schimba opinia."

15.10.2007, 21:40 59

Televiziunea mobila ar putea genera global circa 120 mld. dolari (84,61 mld. euro) pana in 2015 - o crestere puternica, ce pare sa nu canibalizeze segmentele media traditionale, a declarat Johan Bergendahl, director de marketing si vicepresedinte al Ericsson.
El a precizat ca televiziunea mobila care reproduce fidel canale TV traditionale pare sa nu genereze acum prea mult interes in randul consumatorilor. "Acest lucru se schimba pe masura ce se adauga elemente de interactiune cu utilizatorul si, in mod surprinzator, implementarea reclamelor a sporit timpul mediu de vizionare", a mai spus Bergendahl.
"Daca m-ar intreba cineva daca as fi dispus sa vizionez reclame pe telefonul mobil, probabil ca raspunsul ar fi negativ. Insa, in momentul in care un operator ofera gratuit un numar de canele TV si 200 de minute de convorbiri, multe persoane isi schimba opinia", a spus Bergendahl.
El este de parere ca urmatoarele 6-12 luni vor fi decisive in dezvoltarea ulterioara a televiziunii mobile. Potrivit unor studii recente citate de companie, adoptarea tehnologiei a inregistrat o crestere semnificativa, dar nu spectaculoasa in tarile nordice. "Acest lucru se datoreaza si faptului ca foarte putini operatori de telefonie mobila au oferte adecvate", a declarat Bergendahl. Vodafone, cel mai mare operator mobil din lume, detine, conform propriilor estimari, o cota de 50% din piata de televiziune mobila din Germania, avand aproximativ 30 de milioane de clienti. Oferta companiei include peste 40 de canale traditionale, circa 20.000 de clipuri video-on-demand (VoD), precum si materiale video create de catre utilizatori.
Burkhard Leimbrock, seful diviziei de vanzari si marketing pentru publicitatea mobila din cadrul Vodafone Germania, considera ca importanta continutului generat de utilizatori creste din ce in ce mai mult, ceea ce a determinat compania sa lanseze serviciul Vodafone MyLive, care este, in esenta, o clona a site-ului de partajare video YouTube.
Ericsson a fost printre primele companii care au intrat pe segmentul televiziunii mobile prin colaborarea cu NBK (compania nationala de televiziune din Norvegia). "Exista 120 de operatori care au lansat servicii de televiziune mobila, iar noi suntem partneri cu peste jumatate din acestia", a declarat Magnus Stjerna, director in cadrul grupului suedez.
In 2006, Ericsson a finalizat integrarea companiei britanice Marconi, un important producator de echipamente telecom, si a achizitionat pentru 2,1 mld. dolari (1,61 mld. euro) Redback Networks, producator american de routere de mare viteza. Ericsson a preluat si Tandberg Television, un important furnizor de servicii IPTV, care detine o cota de 25% din piata, conform propriilor estimari. Atat Tanberg, cat si Redback sunt implicate in 12 din cele mai importante 20 de proiecte de implementare de servicii IPTV din lume. Anul trecut, Ericsson a anuntat cresterea profitului operational cu 8%, la 4 mld. euro, in timp ce vanzarile au urcat cu 17%, totalizand 19,22 mld. euro. Profitul net a crescut de la 2,62 mld. euro la 2,84 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO