Business Hi-Tech

Tema Energy, dezvoltator de centre de date, afaceri de peste 12,7 mil. euro în 2022, plus 47%. Mihai Manole, managing partner: Este cea mai bună performanţă financiară a companiei, în contextul creşterii pieţei de centre de date din România

Mihai Manole, managing partner al Tema Energy.

Mihai Manole, managing partner al Tema Energy.

Autor: Alexandra Cepăreanu

24.04.2023, 12:13 295

Tema Energy, furnizor de tehnologie specializat în construcţia de centre de date pe care le execută cu personal propriu, de la design şi proiectare până la livrare, instalare, start-up şi servicii de întreţinere şi suport, a închis anul 2022 cu afaceri de peste 12,7 mil. euro (63 mil. lei), înregistrând o creştere de 47% faţă de anul precedent, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei. Fondată în 2002, Tema Energy a lucrat cu peste 600 de clienţi şi a gestionat peste 100 de proiecte de centre de date.

„Este cea mai bună performanţă financiară din istoria companiei, în contextul creşterii pieţei de centre de date din România. Anul trecut, compania a construit unele dintre cele mai mari centre de date, precum Cluster Power Craiova şi HUB Servicii Ministerul de Interne”, a spus Mihai Manole, managing partner al Tema Energy.

În continuare, Tema Energy va organiza în data de 16 mai a cincea ediţie a DataCenter Forum, eveniment ce reuneşte cei mai importanţi actori ai pieţei de centre de date, organizat în colaborare cu unii dintre cei mai mari producători de profil la nivel global, printre care APC by Schneider Electric, Vertiv, Rittal, Reichle & de Massari, Aksa, Bachmann, Securiton şi Uptime Institute.

„Anul acesta, un eveniment important pentru noi şi pentru industrie este organizarea ediţiei cu numărul cinci a DataCenter Forum. Evenimentul este singurul dedicat pieţei de data centere şi cloud din România şi reuneşte cei mai importanţi jucători din industrie, de la investitori şi proprietari de centre de date la specialişti, proiectanţi, consultanţi”, a spus Mihai Manole.

El a adăugat că, piaţa globală de centre de date va ajunge la 41,12 miliarde de dolari în 2030, cu o rata anuală compusă de creştere de 7,6%, potrivit „Data Center Power Market Report 2023”.

„Pentru Europa de Est, se estimează o rata anuală compusă de creştere de 10,64% până în 2028, conform datelor publicate de <Market Outlook & Forecast ResearchAndMarkets>.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO