• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Hi-Tech

TotalSoft are in plan achizitii in Romania, Bulgaria si Ungaria pentru afaceri de 67 mil. euro

TotalSoft are in plan achizitii in Romania, Bulgaria si Ungaria pentru afaceri de 67 mil. euro

Liviu Dragan, directorul general al TotalSoft: Tinand cont de evolutia pietei, dar si de dorinta partenerului Global Finance de a realiza investitii, ne-am propus un obiectiv ambitios, acela de a atinge 100 mil. dolari in 2013.

07.02.2008, 20:03 26

Furnizorul local de software si servicii TotalSoft isi propunere atingerea unei cifre de afaceri de 100 mil. dolari (67,3 mil. euro) in urmatorii cinci ani, mizand pe extinderea prezentei sale in regiune si consolidarea pozitiei in Romania.
"Am avut nevoie de zece ani sa atingem o cifra de afaceri anuala de 6 mil. euro, iar in ultimii trei ani ne-am dublat businessul (la 12,5 mil. euro la sfarsitul lui 2007 - n.red.). Extrapoland si tinand cont de evolutia pietei, dar si de dorinta partenerului Global Finance de a realiza investitii, ne-am propus un obiectiv ambitios, acela de a atinge 100 mil. dolari in 2013", a declarat intr-un interviu Liviu Dan Dragan, directorul general al companiei.
Dragan considera ca pentru a ajunge la acest nivel, TotalSoft trebuie sa fie o prezenta activa nu numai in Romania, ci si in tarile din regiune, inclusiv printr-o serie de achizitii in tarile vecine, care se afla cu un pas in urma Romaniei pe segmentul solutiilor software de business - Bulgaria, Serbia, Moldova, Albania, Grecia sau chiar Italia.
Softul Charisma, cumparat de institutii financiare, va fi de asemenea un motor de crestere, asigurand o mare parte din veniturile companiei, a adaugat Dragan. TotalSoft are deja doi parteneri in Bulgaria cu care se afla in tratative, unul dintre ei fiind compania Balkan Services, care promoveaza solutiile Primavera (management al proiectelor) si Charisma (ERP). "Vrem un parteneriat de minimum un an de zile inainte de achizitie, pentru a ne obisnui cu evolutia pietei si a afacerilor", a precizat Dragan, adaugand ca Balkan Services este o companie de dimensiuni reduse (30 de angajati, comparativ cu cei peste 300 ai TotalSoft) si afaceri de aproximativ 1 mil. euro.
Compania locala de software de business Wizrom, care a activat mai mult in sectorul IMM, dar care se orienteaza si catre segmentul enterprise, este de asemenea prezenta in Bulgaria.
"Desi Bulgaria este o piata mai mica, este interesanta din punctul de vedere al resurselor de care dispune, acestea fiind cel putin la fel de competente precum cele din Romania", considera Dragan.
Directorul TotalSoft vizeaza si Ungaria, unde compania, in calitate de coordonator Primavera Systems in regiune, colaboreaza cu Brit Tech pentru comercializarea solutiei software. Incepand de anul trecut, Primavera Systems a desemnat TotalSoft sa coordoneze operatiunile companiilor partenere din Europa de Est (Ungaria, Croatia, Serbia si Bulgaria), dar si din Grecia.
"Piata din Ungaria are un mare potential de crestere, avand in vedere ca vanzarile Primavera reprezinta o zecime din nivelul celor inregistrate in Romania", a spus Dragan.
In ceea ce priveste piata locala, el a precizat ca TotalSoft este in continuare interesata de o achizitie in ciuda unei tentative nereusite de preluare in 2007.
Daca anul trecut, managerul TotalSoft era interesat de integratori si firme care dezvolta tehnologie web, el vizeaza acum o companie axata pe programare. "Avem in plan sa preluam anul acesta o firma locala care sa ne aduca cel putin 100-200 de programatori", a spus Dragan.
Pana in prezent, TotalSoft a inregistrat cresteri organice, in mare parte datorita colaborarii cu sectorul privat. "Pe viitor intentionam sa crestem tot organic si de aceea nu ne putem atinge obiectivul de 100 mil. dolari decat prin achizitii care dezvolta competente complementare", a conchis Dragan.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270