Antreprenorul local Traian Sandu, proprietarul grupului Galtour - Dunărea Galaţi, care deţine printre altele hotelurile ibis şi Mercure din Galaţi, estimează venituri în jur de 1 mil. euro, ceea ce ar însemna aproape o dublare a veniturilor faţă de 2020, când businessul a fost puternic afectat şi a înregistrat chiar şi pierderi de 2 milioane lei.
„Cel de-al patrulea val al pandemiei ne-a afectat considerabil. Luna septembrie a fost cea mai bună de la începutul anului, lucrurile au mers bine, iar în septembrie am atins vârful, ca în octombrie să avem o scădere de 25% a veniturilor din cauza restricţiilor. Luna noiembrie este mai slabă decât octombrie“, spune Traian Sandu. Antreprenorul precizează faptul că sectorul ospitalităţii funcţionează încă sub semnul incertitudinii, de aceea planurile pentru anul viitor sunt construite pe trei scenarii, primul este acela în care niciun hotel nu va fi închis, al doilea face referire la închiderea unor servicii din cadrul unui hotel, iar cel de-al treilea scenariu se bazează pe închiderea totală a unui hotel din cele două pe care le deţine Traian Sandu. El precizează că au existat turişti străini, însă aceştia au fost de fapt studenţi veniţi prin programe de studii, ceea ce a creat o cerere favorabilă pentru hotelurile pe care le deţine. Cu toate acestea, turiştii străini veniţi în scopuri de business au fost într-un număr foarte mic.