Business Hi-Tech

Tranzacţie nouă pe piaţa IT din România: RBC a finalizat achiziţia SmartPay Software

Andrei Bojiţă, director general şi acţionar majoritar în cadrul RBC

Andrei Bojiţă, director general şi acţionar majoritar în cadrul RBC

Autor: Ioana Nita

06.07.2022, 13:00 302

♦ RBC a încheiat anul 2021 cu vânzări de peste 50 milioane euro.

Romanian Business Consult (RBC), cel mai mare integrator de soluţii IT pentru industria de retail din România, a finalizat achiziţia companiei locale SmartPay Software (SPS), specializată în dezvoltarea de soluţii pentru industria de procesare de plăţi, consolidându-şi astfel prezenţa pe piaţa soluţiilor IT din banking şi plăţi electronice. Achiziţia SmartPay Software vine la un an după ce grupul RBC a cumpărat ROPECO Bucureşti.

„Ne bucurăm să anunţăm începerea parteneriatului cu echipa SmartPay Software. Prin adăugarea expertizei SPS în această nişă la infrastructura şi capacităţile de integrator IT ale grupului RBC, vom fi în postura să oferim soluţii şi servicii complete clienţilor noştri principali, marile reţele de retail modern şi instituţiile bancare din România. Vedem în continuare foarte mult potenţial de dezvoltare în aria plăţilor electronice şi ne propunem ca prin această achiziţie să ne poziţionăm oportun pentru a capitaliza în această direcţie“, a declarat Andrei Bojiţă, director general şi acţionar majoritar în cadrul RBC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO