• Leu / EUR5.0988
  • Leu / GBP5.8563
  • Leu / USD4.3365
Business Hi-Tech

Tudor Manea, CEO, eMAG Group: Comerţul online poate creşte de patru-cinci ori pe piaţa locală. În momentul de faţă, în România, el satisface undeva la 11-12% din nevoile de consum ale oamenilor

ZF eCommerce Summit 2026

Tudor Manea, CEO, eMAG Group: Comerţul online poate...

Autor: Ramona Cornea

17.03.2026, 11:26 153

Comerţul online are loc de creştere pe piaţa locală şi se poate extinde de patru-cinci ori, având în vedere că, în momentul de faţă, el acoperă undeva la 11-12% din nevoile de consum ale românilor, consideră Tudor Manea, CEO al eMAG Group.

Eu zic că ecommerce-ul poate să ajungă să satisfacă jumătate din nevoile de consum ale oamenilor. În momentul de faţă, în România, el satisface undeva la 11-12% din nevoile de consum ale oamenilor. Adică e loc ca ecommerce-ul să crească de patru ori, poate chiar de cinci ori în România. În România sunt 13 - 14 milioane de oameni care ar putea să cumpere şi noi avem 4,5 milioane de clienţi în ultimele 12 luni. Punând lucrurile acestea cap la cap şi faptul că baza noastră de clienţi creşte constant, putem ajunge la nivelul despre care vorbeam”, a spus el în cadrul evenimentului ZF eCommerce Summit 2026. 

Ce a mai declarat Tudor Manea în cadrul conferinţei ZF:

  • Eu sunt angajatul cu numărul 23 al eMag şi o să vorbesc despre ultimii 25 de ani, în ce direcţie suntem azi. Astăzi suntem un ecosistem regional, suntem prezenţi în trei ţări. Unu din doi cumpărători din online din regiune aleg să vină pe eMag în decursul unui an de zile.
  • Anul trecut am avut 7 milioane de clienţi, am livrat 123 de milioane de de colete. În existenţa noastră am plătit către statul român taxe de 6,3 mld. lei. Am făcut în ultimii patru ani investiţii de 1 mld. dolari, lucrăm cu 65.000 de parteneri în toată regiunea. Prin soluţiile noastre de fullfilment livrăm până la 500.000 de unităţi într-o într-o singură zi.
  • Totul a pornit în 2001, dintr-o viziune că online-ul este ieftin şi comod. Acesta era sloganul la vremea aceea. Prima comandă a fost pe 17 decembrie 2001, am vândut o imprimantă atunci.
  • Trebuie să-i oferim clientului un preţ foarte bun şi un serviciu foarte bun. Dacă-i oferi lucrurile acestea, după aceea el va veni la tine şi voi face un business foarte bun cu el în continuare. Am avut o creştere bună prin 2005. Atunci, în 2005 aveam cam 150.000 de vizitatori unici pe lună şi venituri lunare de 9 milioane de dolari.
  • După aceea, în 2007, am deschis primul showroom şi primul depozit online. Îmi aduc aminte că atunci ne mutasem, showroom-ul, depozitul şi biroul erau într-o hală în Sema Park şi am făcut asta deoarece observasem că era nevoie de oamenii la prima comandă, voiau să vină şi să vadă produsul, să-l simtă. Nu se câştigase încă încrederea în comerţul online. Clientul venea în showroom, făcea prima achiziţie în showroom şi deja la a zecea achiziţie el se muta, 90% comanda online şi cu livrare prin curier.
  •  Depozitul ne-a permis să livrăm mult mai mult next day, deoarece livram din stocul nostru. Înainte lucram cumva pe stoc furnizor, ne duceam, ridicam marfa de la furnizor, aducem la noi şi după aceea o livram la client. Având produsele la noi în stoc, puteam să livrăm mult mai mult next day şi uneori şi în aceeaşi zi.
  • Mergând mai departe, a fost perioada tumultoasă din 2008. Începând cu 2009, Iulian Stanciu intră în acţionariat şi devine CEO al eMag. După aceea a urmat o poveste frumoasă.
  • În 2010, am început să lansăm servicii cu valoare adăugată, adică ultima mare inovaţie pentru client o făcusem în 2007 cu showroomul, iar în 2010 ne gândeam de ce nu comandă clienţii online? Cea mai mare barieră era transportul, ne-am gândit cât ne permitem să punem transport gratuit? Cred că primul prag de transport gratuit era pe la 150 lei - 200 lei şi de atunci lucrurile au luat-o cu foarte multă putere din loc, adică în 2010 businessul s-a dublat.
  • Mergând mai departe, am mai adăugat şi alte servicii. Văzând că lucrurile merg bine, în 2011 am mers în Bulgaria şi am lansat serviciile noastre şi acolo. După aceea, tot în 2011 am lansat marketplace şi Fundaţia eMag.
  • Tot în 2011 a fost şi primul Black Friday din România. A fost o chestie care pentru noi a schimbat totul, deşi livrările le-am terminat de Crăciun. Adică am luat ziua respectivă comenzi de şase-şapte ori mai mult decât ne doream să luăm şi ne-a luat o lună de zile ca să găsim stocurile respective şi să le livrăm clienţilor.
  • La următoarele Black Friday ne-am pregătit mult mai bine cu stocuri, cu tot ce e nevoie, dar atunci cumva a rămas foarte surprinşi de puterea ecommerce-ului în România şi cât de mulţi oameni pot adopta această metodă de a face shopping.
  • În 2012, am mers în Ungaria. La momentul respectiv era cea mai mare investiţie din România făcută în Ungaria. După aceea, în 2014, am lansat aplicaţia de mobil. În 2016, marketplaceul deja începuse să aibă o scală semnificativă, ajunsesem la 1 milion de produse. După aceea, tot din dorinţa de a oferi clienţilor mai multă gamă în online, am achiziţionat Fashion Days şi şi PC Garage ca să putem să satisfacem mai multe nişe de produse.
  • După aceea, în 2017, ne-am lovit de o altă problemă în creşterea noastră, simţeam că în piaţă nu există suficientă capacitate de livrare. Tot timpul când venea sezonul de vârf, comenzile întârziau foarte mult. Nu zic acum lucrurile sunt perfecte, dar faţă de 2016, lucrurile stau mult mai bine. Am investit destul de mult în Sameday. Ce am realizat destul de repede împreună cu Sameday este că livrarea prin curier la domiciliu, când ajungi în sezonul de vârf, nu scalează atât de mult pentru că este acelaşi om, cu aceeaşi maşină care într-o zi normală poate să meargă cu 80 de colete pe zi, într-o zi aglomerată merge cu 120, dar noi în sezonul de vârf avem volume duble, deci era nevoie de o altă soluţie care să poată să scaleze. Şi am testat easybox.

 

Prima oară am testat cu 40 de easyboxuri în 2018, astăzi pare că testul a mers bine. Am ajuns la 8.000 de easyboxuri. După ce am găsit soluţia de livrare, trebuia să găsim şi soluţia de stocare, am construit cel mai mare depozit din Europa de Sud-Est.

În 2020, tot din dorinţa de ar mai elimina din barierele clienţilor, am vrut să eliminăm şi mai mult bariera de transport şi am lansat Genius. După aceea, în 2021, am început din nou să ne extindem pe orizontală. Am lansat Freshful, am investit în Flip. După aceea am pus Genius peste toate asset-urile de B2C.

În 2023, am vrut să testăm puţin zona de credit şi zona de payment. E ceva nou pentru noi, engagementul clienţilor cu zona de credit este uriaş, adică un client care accesează soluţiile Hey Blu stă mult mai mult alături de noi şi cumpără mult mai mult de la noi. Este o zonă în care noi vom investi foarte mult, cred că va fi cea mai mare investiţie în anii următori.

În 2024, am mers cu Genius şi în Bulgaria şi în Ungaria. După aceea, tot în 2023 - 2024, a început era AI, care simţim că va schimba destul de mult comerţul online în perioada următoare. Am început să adoptăm şi noi din ce în ce mai mult.


Black Friday a ajuns la un nivel uriaş, cu vânzări de aproape 1 mld. lei.

Tot din zona de AI, am lansat într-un beta asistentul nostru de shopping, care funcţionează ca un să spun vânzător din magazin, care te ajută să iei cele mai bune decizii pentru tine.

În 25 de ani, de la o viziune de a fi ieftin şi comod am ajuns la cel mai mare ecosistem regional şi am făcut asta prin investiţii strategice, cu tehnologie dezvoltată local şi cu inovaţie constantă, inovaţie pentru clienţi, pentru parteneri şi pentru a construi ceva de viitor. Sperăm ca în următorii 25 de ani să continuăm să construim.

Hey Blu are astăzi 150.000 de clienţi.

Ce nu se cumpără în România mai mult prin e-commerce -  grocery. Ce ne trage pe noi în jos ca ţară şi suntem doar 11-12% e categoria de grocery, e jumătate din consumul din România. Adică dacă iei tot consumul, jumătate este alimentare şi jumătate nealimentar. Cel alimentar este jumătate şi penetrarea comerţului online este foarte mică în tot ce înseamnă FMCG, tot ce înseamnă grocery şi acolo e şi cea mai mare creştere în momentul de faţă.

Pentru următorii ani, zonele unde vor merge cei mai mulţi bani, cel mai mare CAPEX sau cel mai mare equity investment sunt infrastructura de livrare, infrastructura logistică. Adică avem nevoie să creştem acest next day delivery şi el nu se face dacă nu instalăm lockere pe stradă şi dacă nu turnăm beton să construim depozite.

O altă mare zonă de investiţii este grocery, avem un model bun, care merge bine şi trebuie să-l scalăm. Freshful rulează la maxim de capacitate. În al treilea rând este zona de fintech, pe customer engagement este cel mai bun instrument pe care-l avem în momentul de faţă. Lucrurile se vor dezvolta foarte mult în zona respectivă. E o zonă care nu am investit atât de mult de-a lungul timpului şi e foarte mult potenţial de creştere de acolo.

În momentul de faţă, n-aş spune că avem pieţe noi pe care ne-am dori să intrăm. Adică potenţialul în grocery şi tot ce înseamnă categorii de frecvenţă e uriaş. În fashion, home, electro suntem prezenţi, din punct de vedere servicii jucăm foarte bine în servicii de logistică şi jucăm din ce în ce mai bine şi în servicii de creditare, de servicii financiare. Din acest punct de vedere suntem bine, nu planificăm vreo extindere în alte zone în momentul de faţă.

 

 

Cum am spus şi atunci când a apărut legea (despre taxele vamale – n.red), considerăm că e un pas în direcţia corectă, dar în momentul de faţă nu este „level playing field” (nu este competiţie corectă – n.red).  De exemplu, dacă faci o reclamaţie contra eMag la orice instituţie, ea va da curs. Dacă faci o reclamaţie la orice ce nu ştiu competitor non-UE, nu ai unde să o faci. Dar noi avem planurile noastre de investiţii, ne ţinem de ele şi suntem siguri că vom fi lideri în continuare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează conferința ZF ESG Summit 2026. Fii partenerul nostru!

Urmează conferința ZF ESG Summit 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0988
Diferență: -0,002
Ieri: 5.0989
Azi: 4.3365
Diferență: 0,0554
Ieri: 4.3341
Azi: 5.8563
Diferență: 0,0085
Ieri: 5.8558