Business Hi-Tech

Uber a recrutat doi din cei trei manageri pentru România şi îşi pregăteşte lansarea

După intrarea pe piaţa din Europa, taximetriştii din mai multe capitale de pe continent au organizat proteste masive împotriva companiei, acuzând-o printre altele că oferă servicii fără a respecta legislaţia privind transportul de persoane. În imagine, un miting împotriva Uber organizat de de taximetriştii din Madrid în iunie 2014.

După intrarea pe piaţa din Europa, taximetriştii din mai multe capitale de pe continent au organizat proteste masive împotriva companiei, acuzând-o printre altele că oferă servicii fără a respecta legislaţia privind transportul de persoane. În imagine, un miting împotriva Uber organizat de de taximetriştii din Madrid în iunie 2014.

Autor: Adrian Seceleanu

27.11.2014, 00:00 1935

Firma americană a discutat deja cu potenţiali clienţi din mediul de business, dar şi cu companii care au flote de maşini şi şoferi. O selecţie este în curs şi pentru o agenţie de relaţii publice.

Compania americană Uber, care în cinci ani de zile a lansat în peste 200 de oraşe din întreaga lume o aplicaţie pentru smart­phone-uri prin care face legă­tura între utilizatori şi furnizori de servicii de transport, ar putea lansa serviciile şi în Bucu­reşti în prima parte a anului viitor, au declarat pentru ZF mai multe surse de pe piaţa locală, care au citat progresele înregistrate de firmă în pregătirile pentru lansarea efectivă.

„Cel mai important element în lansarea operaţiunilor este recrutarea echipei locale de manageri, iar în prezent Uber a recrutat deja directorul de marketing şi cel pentru activităţile de operaţiuni şi logistică, singurul post vacant fiind cel de director general. Imediat ce echipa va fi completă ne putem aştepta la o lansare în scurt timp a operaţiunilor. Cel mai probabil este vorba de primele luni ale anului viitor“, a declarat pentru ZF o sursă de pe piaţă.

În urmă cu circa două luni compania americană a publicat într-adevăr pe pagina sa web anunţuri de angajare pentru cele două poziţii, iar în prezent singurul job activ este cel de director general. Rob Khazzam, managerul care răspunde de expansiunea internaţională în Europa Centrală şi de Est, a refuzat în urmă cu o săptămână, în timpul unui interviu cu ZF la Bucureşti, să ofere detalii despre procesul de recrutare. „Nu pot oferi asemenea informaţii“, a spus el.

Faptul că Uber pregăteşte lan­sarea pe piaţa locală este demonstrat şi de faptul că americanii au iniţiat discuţii şi pentru selectarea unei companii de relaţii publice care să o asiste în România. „Există discuţii pentru selectarea unei agenţii de PR pentru România“, au precizat pentru ZF alte surse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO