Business Hi-Tech

UE deschide o investigaţie antidumping împotriva chinezilor de la Huawei şi ZTE

Karel De Gucht. Mediafax Foto

Karel De Gucht. Mediafax Foto

Autor: Anca Dumitrescu

15.05.2013, 22:18 323

Uniunea Europeană a anunţat miercuri că deschide o investigaţie antidumping referitoare la importurile de echipamente de telecomunicaţii mobile din China, relatează AFP. „Comisia Europeană a luat astăzi o decizie de principiu pentru deschiderea unei investigaţii privind practicile comerciale ale Chinei în domeniul echipamentelor de telecomunicaţii mobile“, se arată într-un comunicat al comisarului pentru comerţ Karel De Gucht. Decizia de principiu înseamnă că ancheta oficială nu va fi lansată imediat, pentru a permite negocierile în vederea găsirii unei soluţii amiabile cu autorităţile chineze, a explicat De Gucht. El a arătat că exporturile chineze de astfel de echipamente pe piaţa europeană sunt de circa un miliard de euro. Comisia nu a precizat care sunt companiile vizate, dar cei mai mari furnizori chinezi de echipamente de reţele care operează pe piaţa europeană sunt Huawei şi ZTE. Executivul UE a decis să deschidă ancheta din proprie iniţiativă şi nu în urma unor reclamaţii ale unor companii europene, cum se întâmplă în general. CE a explicat că gestul este important „în situaţiile în care riscul unor măsuri de retorsiune împotriva companiilor europene este ridicat“. Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru comerţ John Clancy a spus că CE aşteaptă ca autorităţile chineze să facă un pas către negocierile oficiale şi a negat existenţa unui război comercial între UE şi China. Săptămâna trecută, UE a anunţat că intenţionează să impună taxe vamale de până la 67,9% la importurile de panouri solare din China, pentru a combate politica de dumping a companiilor chineze. Taxele de import vor afecta peste 100 de companii din China şi se vor situa în medie la 47,6%. Introducerea taxelor reprezintă rezultatul preliminar al unei investigaţii antidumping deschisă de Comisia Europeană în luna septembrie a anului trecut. Autorităţile chineze au reacţionat cu o anchetă antidumping privind importurile de ţevi fără sudură, produse în special în Europa. UE a anunţat totodată introducerea unor taxe antidumping pentru importurile de vase ceramice chinezeşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO