UiPath (NYSE: PATH), lider în domeniul software-ului de automatizare şi AI pentru întreprinderi, lansează UiPath Test Cloud, o nouă abordare a testării software care utilizează capabilităţi AI avansate pentru a amplifica productivitatea testerilor pe întreg ciclul de testare, contribuind la o eficienţă sporită şi o reducere a costurilor, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat.
„Testarea agentică marchează o nouă eră interesantă care permite companiilor să avanseze într-un domeniu care se încăpăţânează sa rămână manual şi cronofag. Cu Test Cloud, echipele de testare interacţionează cu agenţii AI care devin nişte parteneri care colaborează, sprijină şi lucrează în tandem cu profesioniştii din domeniul testării, 24 de ore din 24, de-a lungul întregului ciclu de viaţă al testării”, a spus Gerd Weishaar, General Manager şi Senior Vice President of Testing Products la UiPath.
El a adăugat că testarea tradiţională este recunoscută de CIO şi CTO ca fiind cel mai mare blocaj în livrarea rapidă a noilor inovaţii către clienţi.
„Implementarea testării agentice cu Test Cloud permite o lansare mai rapidă pe piaţă a produselor şi serviciilor şi îmbunătăţeşte stabilitatea producţiei, ceea ce creşte satisfacţia clienţilor şi ajută companiile să îşi sporească veniturile.”
Prin Test Cloud, testarea agentică devine o realitate pentru echipele de asigurare a calităţii, pe care le echipează cu agenţi AI precum UiPath Autopilot şi agenţi de testare construiţi cu Agent Builder pentru a acţiona drept colaboratori pe parcursul întregului ciclu de viaţă al testării.
„Prin amplificarea capabilităţilor testerilor cu ajutorul AI, întreprinderile pot beneficia de o lansare mai rapidă pe piaţă pentru produse si servicii, pot îmbunătăţi stabilitatea producţiei şi pot furniza clienţilor software de calitate superioară.”
Testarea manuală şi automatizarea testelor cu ajutorul instrumentelor tradiţionale sunt costisitoare, lente şi necesită multe resurse.
„De fapt, un studiu a arătat că până la 25% din cheltuielile IT sunt dedicate asigurării calităţii şi testării. Test Cloud reprezintă o evoluţie către testarea amplificată de AI, concentrându-se pe colaborarea dintre oameni şi agenţi AI pentru a îmbunătăţi întregul proces de testare. Acesta este conceput pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă testerii într-un peisaj din ce în ce mai complex al dezvoltării de software.”
UiPath Test Cloud introduce testarea agentică pentru echipele de asigurare a calităţii, inginerie şi testare din orice organizaţie prin intermediul Autopilot for Testers: un agent out-of-the-box care exploatează o colecţie largă de AI încorporată şi personalizabilă pentru a accelera ciclul de viaţă al testării, inclusiv agentic test design, agentic test automation, şi agentic test management; Agent Builder: un set de instrumente pentru construirea de agenţi AI personalizaţi, adaptaţi nevoilor unice de testare, oferind echipelor flexibilitatea de a crea exact ceea ce au nevoie, atunci când au nevoie, în conformitate cu propriile specificaţii, au mai transmis reprezentanţii companiei.
Conform unui studiu al IDC comandat de UiPath, organizaţiile care utilizează Test Cloud au îmbunătăţit eficienţa testelor cu 36% şi au dublat randamentul livrării de noi caracteristici. „De asemenea, au redus întreruperile cu 50% şi timpul de depanare cu 93%. De exemplu, Cisco îşi reduce eforturile de testare manuală aproape la jumătate cu Autopilot, eliberând din timpul preţios al echipelor sale de testare pentru a se concentra asupra provocărilor care solicita creativitatea umană, gândirea strategică şi luarea deciziilor.”