Business Hi-Tech

UiPath: Nu ne-am hotărât pe ce bursă ne listăm, dar deja ne antrenăm pentru acel moment

Compania condusă de Daniel Dimes susţine că are o cotă de piaţă de 20% pe piaţa roboţilor software şi continuă să crească.

Compania condusă de Daniel Dimes susţine că are o cotă de piaţă de 20% pe piaţa roboţilor software şi continuă să crească.

Autor: Alex Ciutacu

20.11.2019, 09:05 1101

UiPath, cel mai valoros start-up IT pornit din România, nu a decis încă pe ce bursă vrea să se listeze, au declarat pentru ZF reprezentanţii companiei. Anterior, echipa de conducere a UiPath, liderul pieţei globale de roboţi software care preiau activităţile repetitive de la oameni, a vehiculat o listare concomitentă în SUA şi Europa.

„Pentru UiPath şi echipa de management, cel mai important obiectiv rămâne acela de a construi com­pania de enterprise software cu cea mai mare creş­tere şi cea mai mare valoare din lume În acest mo­ment deja practicăm ceea ce e nevoie pentru a fi o companie publică, însem­nând implementarea unui sistem contabil şi financiar, a unor procese şi sis­teme de control de calibrul unei companii lis­tate, dar şi crearea celei mai puternice echipe de mana­gement din industrie“, au declarat repre­zentanţii UiPath la solicitarea ZF.

Eforturile începute de Daniel Dines şi Marius Tîrcă încă din 2005 într-un apartament din zona Delea Veche din Bucureşti - când era o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing - s-au concretizat în 2015 în com­pania UiPath, care a strâns până astăzi fi­nanţări de peste un miliard de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO