Business Hi-Tech

Un an bun: Startup-urile de tehnologie din Europa au reuşit să atragă o sumă record de aproape 41 miliarde de dolari în 2020, în mijlocul pandemiei

Tom Wehmeier, partener în cadrul Atomico şi co-autor al raportului

Tom Wehmeier, partener în cadrul Atomico şi co-autor al raportului

Autor: Alex Ciutacu

08.12.2020, 12:02 164

Companiile europene de tehnologie aflate la început de drum au sfidat pandemia în acest an şi au reuşit să atragă un nivel record de finanţări, deşi mai mulţi fondatori de startup-uri au avut probleme în identificarea primelor surse de finanţare, potrivit Bloomberg.

Sectorul european de tehnologie va ajunge în acest an la investiţii totale realizate de fonduri de investiţii de tip venture capital care se vor situa la 41 miliarde dolari, adică 33,8 miliarde de euro, cu circa 500 milioane de dolari mai mult decât nivelul din 2019, conform raportului anual lansat de fondul de investiţii Atomico.

Raportul arată că această creştere uşoară a fost condusă de un număr mai mare de deal-uri cuprinse între 100 şi 250 de milioane de dolari.

Nivelul total al investiţiilor a cunoscut o scădere în luna martie, în contextul în care bucăţi întregi din bătrânul continent au intrat în lockdown, însă investiţiile s-au reluat până la finalul verii, într-o pantă descendentă care a continuat pe parcursul toamnei.

Septembrie 2020 a devenit luna cu cele mai mari investiţii atrase de sectorul european de tehnologie, cu o valoare totală a finanţărilor semnate de peste 5 miliarde de dolari.

„Nu va creşte cu mult, dar pentru cea mai mare parte a anului situaţia se îndrepta înspre o scădere. (...) Chiar dacă se va situa puţin peste cifrele de anul trecut, evoluţia reprezintă o realizare pentru ecosistem”, a declarat Tom Wehmeier, partener în cadrul Atomico şi co-autor al raportului.

Cu toate acestea, antreprenorii care au încercat să atragă runde de finanţare de circa 20-50 de milioane de dolari au întâmpinat mai multe probleme în acest an, în sectoare variate, întrucât pandemia îngreunează munca atunci când fondatorii trebuie să demonstreze potenţialul de creştere al companiei lor.

„Când arată ca şi cum anul tău va fi doar în linie cu cel anterior sau va fi chiar unul de scădere este mult mai dificil să discuţi cu investitorii”, a subliniat Wehmer.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO