ZF 24

Un grup argentinian atacă piaţa de IT din Cluj cu 20 milioane dolari: Vrem să ajungem la 500-600 de angajaţi

Martin Migoya, CEO şi cofondator al Globant.

Martin Migoya, CEO şi cofondator al Globant.

Autor: Ioana Nita

07.04.2019, 15:51 10315

Compania argentiniană Globant, specializată în furnizarea de so­luţii şi servicii de IT pentru trans­formare digitală, are în plan să investească 20 de mi­lioa­ne de dolari pentru extinderea în România în următorii trei ani.

„Acum avem 90 de angajaţi şi vrem să ajungem la o echipă de circa 500-600 de persoane în 2-3 ani“, a declarat într-un interviu pentru ZF Martin Migoya, CEO şi cofondator al Globant.

Globant a intrat pe piaţa românească prin achiziţia firmei americane Small Footprint, care avea un centru de dezvoltare software în Cluj-Napoca încă din 2005.

„Strategia noastră de dezvoltare constă în a găsi companiile care au acea cultură şi mentalitate aliniate cu ale noastre astfel încât să putem crea împreună tehnologie pentru clienţii noştri. Iar la Small Footprint am găsit aceste lucruri şi am decis să devenim parte­neri pentru a pune bazele extinderii ope­raţiunilor noastre în Europa de Est.“

Globant, care are venituri anuale de 522 mil. dolari şi este listată la bursa de la New York, s-a axat pe dezvoltarea de soluţii şi servicii tehnologice pentru trans­formarea digitală şi cognitivă a clienţilor lor, utilizând tehnologiile de ultimă gene­raţie. „În prezent, companiile trebuie să-şi trans­forme businessul astfel încât să fie capabile să interacţioneze cu clienţii într-o manieră cu totul diferită - mai emoţional, natural şi uşor. Trebuie să îşi orienteze businessul către clienţi şi nu către procesele interne“, a punctat Martin Migoya.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO