Business Hi-Tech

Un nou conflict între doi giganţi tech: Comisia Europeană a deschis mai multe anchete cu privire la regulile stabilite de Apple pentru App Store. Iniţiativa apare în urma plângerilor făcute de Spotify

Un nou conflict între doi giganţi tech: Comisia...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

17.06.2020, 16:38 205

Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicaţii cu privire la distribuirea de aplicaţii prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurenţă, în urma plângerii Spotify.

„Comisia Europeană a deschis proceduri oficiale de investigare antitrust pentru a stabili dacă regulile pe care Apple le impune dezvoltatorilor de aplicaţii cu privire la distribuirea de aplicaţii prin intermediul App Store încalcă normele UE în materie de concurenţă. Procedurile de investigare se referă, în special, la utilizarea obligatorie a sistemului propriu al companiei Apple de achiziţionare în cadrul aplicaţiilor, precum şi la restricţiile privind capacitatea dezvoltatorilor de a informa utilizatorii de echipamente iPhone şi iPad cu privire la posibilităţi alternative mai ieftine de achiziţionare în afara aplicaţiilor”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, anchetele se referă la impunerea acestor reguli pentru toate aplicaţiile care concurează cu aplicaţiile şi serviciile companiei Apple în Spaţiul Economic European (SEE) şi sunt consecinţa unor reclamaţii distincte, depuse de Spotify, respectiv de către un distribuitor de cărţi electronice sau cărţi audio, cu privire la impactul normelor privind App Store asupra concurenţei în domeniul muzicii difuzate în streaming, respectiv al cărţilor electronice/cărţilor audio.

„Aplicaţiile mobile au schimbat în mod fundamental modul în care avem acces la conţinut. Apple stabileşte regulile de distribuire a aplicaţiilor către utilizatorii de iPhone şi iPad. Se pare că Apple şi-a asigurat un rol de „controlor” în ceea ce priveşte distribuirea de aplicaţii şi conţinut către utilizatorii dispozitivelor sale populare. Trebuie să ne asigurăm că regulile stabilite de Apple nu denaturează concurenţa pe pieţele pe care Apple concurează cu alţi dezvoltatori de aplicaţii, de exemplu, prin serviciul său de difuzare de muzică în streaming, Apple Music, sau prin Apple Books. Prin urmare, am decis să examinez cu atenţie regulile stabilite de Apple pentru App Store şi conformitatea acestora cu normele UE în materie de concurenţă”, a declarat, conform comunicatului, Margrethe Vestager, vicepreşedintă executivă, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.

Utilizatorii de iPhone şi iPad pot descărca doar aplicaţii native (şi nu aplicaţii web) de pe App Store.

Comisia va investiga în special cele două restricţii impuse de Apple în acordurile sale cu societăţile care doresc să distribuie aplicaţii utilizatorilor de dispozitive Apple, respectiv utilizarea obligatorie a sistemului „IAP” de achiziţionare în cadrul aplicaţiilor, deţinut de Apple, pentru distribuirea de conţinut digital plătit. Prin intermediul sistemului său IAP, Apple le percepe dezvoltatorilor de aplicaţii un comision de 30 % din costurile tuturor abonamentelor percepute de aceştia şi restricţii privind capacitatea dezvoltatorilor de a-şi informa utilizatorii cu privire la posibilităţile de achiziţionare alternative din afara aplicaţiilor. Deşi Apple le permite utilizatorilor să consume şi în aplicaţie conţinut precum muzică, cărţi electronice şi cărţi audio achiziţionate în altă parte (de exemplu, pe site-ul dezvoltatorului de aplicaţii), termenii impuşi de companie îi împiedică pe dezvoltatori să-şi informeze utilizatorii cu privire la astfel de posibilităţi de achiziţionare care, de obicei, sunt mai ieftine.

La 11 martie 2019, Spotify, furnizor de servicii muzicale în streaming şi concurentul lui Apple Music, a depus o plângere cu privire la cele două dispoziţii din acordurile de licenţă încheiate de Apple cu dezvoltatorii şi la liniile directoare conexe privind verificarea aplicaţiilor din App Store (App Store Review Guidelines), precum şi cu privire la impactul acestora asupra concurenţei în domeniul serviciilor muzicale în streaming.

În urma unei anchete preliminare, Comisia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că restricţiile impuse de Apple pot denatura concurenţa în ceea ce priveşte serviciile muzicale în streaming de pe dispozitivele Apple. Concurenţii Apple fie au decis să dezactiveze complet posibilitatea de abonare prin aplicaţie, fie şi-au majorat preţurile la abonamentul prin aplicaţie, comisionul perceput de Apple fiind astfel suportat de consumatori. În ambele cazuri, nu li s-a permis să-şi informeze utilizatorii cu privire la posibilităţile alternative de abonare în afara aplicaţiei. Obligaţia de a utiliza sistemul IAP pare, de asemenea, să confere companiei Apple un control deplin asupra relaţiei cu clienţii concurenţilor săi care se abonează prin aplicaţie, concurenţii acesteia fiind împiedicaţi să dispună de date importante privind clienţii lor, în timp ce Apple poate obţine date valoroase cu privire la activităţile şi ofertele concurenţilor săi.

La 5 martie 2020, un distribuitor de cărţi electronice şi de cărţi audio a depus, de asemenea, o plângere împotriva companiei Apple, a cărei aplicaţie Apple Books este în concurenţă cu reclamantul. Această plângere ridică probleme similare celor anchetate în cauza Spotify, dar se referă la distribuţia de cărţi electronice şi de cărţi audio.

În paralel, Comisia Europeană a iniţiat astăzi o procedură formală de investigare antitrust pentru a stabili dacă practicile Apple în legătură cu Apple Pay încalcă normele UE în materie de concurenţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO