Business Hi-Tech

Un român, director comercial în întreaga regiune pentru Vector Watch

Un român, director comercial în întreaga regiune...

Autor: Adrian Seceleanu

29.10.2015, 00:00 2810
Producătorul de ceasuri inteligente Vector Watch, care a fost fondat de antreprenorul român Andrei Pitiş, l-a promovat pe Rareş Florea (foto), care a fost recrutat de la procesatorul de plăţi online PayU, în funcţia de director comercial pentru Europa Centrală şi de Est.
Din noua poziţie, Florea va răspunde de veniturile şi execuţia stategiei de vânzări şi marketing a Vector în ţări precum Polonia, Austria, Cehia, Bulgaria, Turcia, Grecia, Slovenia. Înainte de a fi recrutat de Vector în luna iunie a acestui an, Rareş Florea a fost online sales manager la PayU România. Anterior el a mai lucrat pentru companiile Upstream, Groupon, Bancpost, Millennium Bank şi Trust Group International. 
Vector, care a dezvoltat de la zero propria linie de ceasuri inteligente, a lansat comercial colecţia sa de produse pe mai multe pieţe, de la România până la Marea Britanie şi SUA, încercând să-şi facă loc pe piaţa globală de profil.
În România, ceasurile sunt disponibile momentan exclusiv prin operatorul de telefonie mobilă Orange.
Cele mai ieftine modele sunt cele din gama Vector Meridian, cu un ecran dreptunghiular, care costă 300 de euro, urmate de gama Vector Luna, cu ecran rotund, care au preţuri pornind de la 349 de euro şi care ajung la 500 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO