Business Hi-Tech

Un start-up american specializat în soluţii de criptare a datelor, evaluat la un miliard de dolari

Un start-up american specializat în soluţii de criptare...

Autor: Oana Stupinean

28.01.2016, 19:04 243

Compania israelo-americană ForeScout Technologies, specializată în dezvoltarea de soluţii de criptare, confidenţialitate şi securitate a datelor, a fost evaluată la un miliard de dolari, după ce o serie de investitori au investit 76 de milioane de dolari în acţiuni, scrie presa internaţională.

Runda de finanţarea a fost condusă de compania Wellington Management Company. Start-up-ul şi-a triplat evaluarea în ultimele 18 luni. „Au trecut 25 de ani până să ajungem la 5 miliarde de dispozitive conectate în întreaga lume, dar boom-ul va continua, iar în 2020 vor fi 30 de miliarde de dispozitive, o piaţă importantă pentru soluţiile de securitate“, a spus Michael DeCesare, CEO al ForeScout.

 În fruntea clasamentului celor mai valoroase start-up-uri din IT sunt giganţii Uber, evaluat la 51 de miliarde de dolari, Xiaomi, cu o evaluare de 46 de miliarde de dolari şi Airbnb, evaluat la 25,5 miliarde de dolari.

Luna aceasta au fost evaluate la peste un miliard de dolari şi magazinul online Indian Shopclues.com, precum şi compania americană Anaplan, care a dezvoltat o platformă de planificare financiară pentru giganţi ca Oracle şi IDM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO