Companie: Function
Fondatori: Mark Hyman, Jonathan Swedlin, Mike Nemke, Pranitha Patil, Seth Weisfeld, Dan Swerdlin (2020)
Sediul central: San Francisco, SUA
CEO: Jonathan Swedlin
Domeniu: healthcare
Total finanţări: peste 250 de milioane de dolari
Evaluare curentă: 2,5 miliarde de dolari după finannţarea de 200 de milioane de dolari din 2025
Model de business: platformă digitală integrată care combină inteligenţa artificială, medicina funcţională şi analiza avansată a datelor pentru a personaliza tratamentele de prevenţie şi intervenţie timpurie. Veniturile provin din abonamente B2C pentru pacienţi şi contracte B2B cu clinici, companii de asigurări şi angajatori mari.
Cifre cheie: peste 500.000 de utilizatori activi; peste 50 de parteneriate cu clinici şi reţele de sănătate din SUA; echipă de peste 300 de angajaţi.
Povestea Function pe larg
Function a fost fondată în 2020 de Mark Hyman, Jonathan Swedlin (actual CEO), Mike Nemke şi Pranitha Patil. Compania a fost creată cu scopul de a revoluţiona medicina preventivă, prin combinarea inteligenţei artificiale cu medicina funcţională Ñ un model de îngrijire personalizată care identifică şi tratează cauzele fundamentale ale bolilor cronice, în loc să se concentreze doar pe simptome, arată informaţiile publicate pe site-ul companiei.
În timpul pandemiei, Function a lansat o platformă digitală pentru evaluarea stării de sănătate şi planuri personalizate de tratament, bazate pe analize avansate de sânge şi stilul de viaţă al pacientului.
În mai 2022, Function a ridicat o nouă rundă de finanţare, în valoare de 3 milioane de dolari, de la Andreessen Horowitz (a16z), General Catalyst, TQ Ventures, potrivit Crunchbase.
În iunie 2024, compania a atras o investiţie de 53 milioane dolari condusă de a16z şi alţi investitori, scrie TechCrunch.
La începutul lui 2025, Function a anunţat o nouă rundă de finanţare, în valoare de 200 de milioane de dolari, conform PitchBook şi TechCrunch. Runda a fost condusă de Redpoint şi a ridicat evaluarea companiei la 2,5 miliarde de dolari, atingând astfel statutul de unicorn.
În mai 2025, Function a achiziţionat start-up-ul medical Ezra - companie fondată în SUA de antreprenorul român Emi Gal, specializată în soluţii de imagistică RMN asistate de inteligenţă artificială (AI) pentru detectarea timpurie a cancerului, scrie PR News.