Companie: Viva Wallet
Fondatori: Haris Karonis, Makis Antypas (2010)
Sediul central: Atena, Grecia
CEO: Haris Karonis
Domeniu: neobank/fintech
Total finanţări: peste 950 de milioane de dolari
Evaluare curentă: aproximativ 1,5 miliarde de dolari, în ianuarie 2022, după ce JPMorgan a preluat aproape jumătate din companie
Model de business: B2B — platformă cloud pentru plăţi, POS-uri tap on phone, gateway e-commerce, conturi IBAN locale, carduri de debit, servicii de creditare IMM (Merchant Advance, lending)
Cifre cheie: prezenţă în circa 24 de ţări europene; aproximativ 420 de angajaţi.
Povestea Viva Wallet pe larg
În 2010 - 2011, Haris Karonis şi Makis Antypas fondază Viva Payments, ca instituţie de plată autorizată în spaţiul EEA, odată cu implementarea PSD2, scrie pe site-ul companiei.
În 2014, compania finalizează o finanţare de seria A, condusă de Latsis Family Office, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, scrie emeastartups.com.
În 2015, Viva Payments devine Viva Wallet se mută în cloud (Microsoft Azure) şi devine membru principal Visa/Mastercard, arată sursa citată anterior.
În 2016, compania deschide birouri în Belgia şi UK şi atrage o rundă de finanţare serie B de circa 15 mil. euro, potrivit emeastartups.com.
În 2019, Viva Wallet se extinde la nivel european şi începe activitatea pe 19 pieţe – printre care România şi Portugalia, arată informaţiile publicate pe site-ul companiei.
Tot în 2019, compania încheie o rundă de finanţare seria C cu Hedosophia, în valoare de 75 mil. euro pentru consolidarea poziţiei europene, potrivit Crunchbase.
În mai 2021, Viva Wallet mai atrage 80 mil.de dolari (circa 66 mil. euro) în seria C de la Tencent, EBRD şi Breyer Capital, conform TechCrunch.
În ianuarie 2022, JP Morgan achiziţionează 48,5 % din Viva Wallet pentru 800 mil. de dolari, oferind o infuzie de 100 mil. euro, scrie Reuters. În decembrie, se finalizează actiziţia în urma căreia Viva Wallet devine un unicorn fintech, cu evaluare de 1,5 miliarde de dolari şi potenţial de a atinge o evaluare de peste 5 mld. euro, potrivit greekreporter.com.