• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Business Hi-Tech

Urmează videoconferinţa Deloitte - ZF „Ecosistemul de finanţare a start-up-urilor de tehnologie - oportunităţi şi provocări”. Trei investitori în tehnologie vin să explice ce caută în 2026 la o companie tech


Panelul „Din perspectiva investitorilor: ce caută finanţatorii la o companie tech?” va fi moderat de Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România, şi lider al programului Deloitte Private, iar invitaţii sunt: Ivaylo Simov, partener fondator, Eleven; Carmen Sebe, cofondatoare, SeedBlink şi Cristian Negruţiu, partener fondator, Sparking Capital (de la stânga)

Panelul „Din perspectiva investitorilor: ce caută finanţatorii la o companie tech?” va fi moderat de Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România, şi lider al programului Deloitte Private, iar invitaţii sunt: Ivaylo Simov, partener fondator, Eleven; Carmen Sebe, cofondatoare, SeedBlink şi Cristian Negruţiu, partener fondator, Sparking Capital (de la stânga)

30.06.2026, 00:05 71

 Conferinţa pune faţă în faţă experienţele fondatorilor şi ale investitorilor, într-un dialog despre provocări, decizii şi oportunităţi de finanţare, în actualul context economic.

Trei investitori activi în companii de tehnologie vin marţi, 30 iunie, la videoconferinţa organizată de Deloitte România şi Ziarul Financiar, sub umbrela programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, pentru a explica ce criterii contează atunci când decid să finanţeze un start-up şi ce stă, de fapt, la baza unei creşteri accelerate.

Cei trei investitori prezenţi în cadrul emisiunii sunt: Ivaylo Simov, partener fondator, Eleven; Carmen Sebe, cofondatoare, SeedBlink şi Cristian Negruţiu, partener fondator, Sparking Capital. Ei vor vorbi din perspectiva finanţatorilor în panelul „Din perspectiva investitorilor: ce caută finanţatorii la o companie tech?”, moderat de Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România, şi lider al programului Deloitte Private.

 
Te-ar putea interesa și:

De cealaltă parte, în primul panel, trei fondatori de start-up-uri recunoscute pentru creşterea accelerată - Eduard Anghel (UNY), Bogdan Nicoară (Bright Spaces) şi Alin Roşca (RepsMate) - vor împărtăşi lecţiile drumului de la viziune la creştere, într-o discuţie moderată de Andrei Ionescu, Consulting Market Leader, Deloitte România, şi lider local al programului Fast 50.

Tot în cadrul evenimentului, Andrei Paraschiv, partener în cadrul practicii de consultanţă a Deloitte România, şi Jiri Sauer, partener, Deloitte Cehia, şi liderul programului Fast 50 în Europa Centrală, vor discuta despre rolul programului ca accelerator al creşterii.

Conferinţa pune faţă în faţă experienţele fondatorilor şi ale investitorilor, într-un dialog despre provocări, decizii şi oportunităţi de finanţare, în actualul context economic. Evenimentul se desfăşoară sub umbrela Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, program care clasează cele mai dinamice 50 de companii de tehnologie din regiune după creşterea procentuală a veniturilor din ultimii patru ani (2022-2025) şi se desfăşoară în nouă ţări din Europa Centrală. Pe lângă clasamentul principal, competiţia premiază şi companiile cu impact social sau de mediu (categoria „Impact Stars”), precum şi soluţiile de inteligenţă artificială scalabile, printr-o secţiune evaluată împreună cu Google Cloud („AI Value Driver”). La ediţia 2025, în clasamentul Fast 50 au intrat companii româneşti precum Finqware, Questo, Footprints AI şi Steepsoft AI. Înscrierile la ediţia din acest an au fost deschise în iunie, iar clasamentul final va fi anunţat în noiembrie 2026.

Dezbaterea începe la ora 10.00 şi este transmisă live pe zf.ro, precum şi pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube ale Deloitte România şi pe paginile de Facebook ale Ziarului Financiar. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375