• Leu / EUR5.2105
  • Leu / GBP5.9825
  • Leu / USD4.4771
Business Hi-Tech

Valentin Mureşan, consilier pentru digitalizare al primarului din Timişoara: Am lansat o licitaţie de 8,3 mil. euro pentru o platformă integrată de mobilitate urbană: cu planificare a rutelor, tarifare dinamică, e-ticketing, publicitate şi informare în timp real.

Valentin Mureşan

Valentin Mureşan

19.08.2025, 11:47 229

Primăria din Timişoara a lansat o licitaţie, cu o valoare de peste 8 mil. euro, pentru implementarea unui sistem de e-ticketing pentru zona metropolitană a oraşului, a anunţat Valentin Mureşan, consilier pentru digitalizare şi smart city al primarului.

„Licitaţia pentru noul sistem de e-ticketing în zona metropolitană Timişoara, cu o valoare estimată de 8,3 milioane euro (TVA inclus), a fost publicată în SEAP pe 14 august. Termenul-limită pentru oferte este 23 septembrie. Implementarea sistemului integrat de e-ticketing va reprezenta un pas esenţial în modernizarea mobilităţii urbane şi metropolitane din Timişoara. Platforma va livra o infrastructură deschisă, interoperabilă şi scalabilă, conform standardelor FIWARE şi SynchroniCity, cu arhitectură Zero Trust, compatibilă cu cerinţele NIS2 privind securitatea cibernetică”, a anunţat Mureşan.

Pentru utilizatori, platforma va oferi:
• Planner şi router de tripuri multimodale, cu integrare în timp real a datelor despre trasee, întârzieri, transferuri;
• Achiziţie şi validare digitală a titlurilor de călătorie prin card, aplicaţie mobilă, QR, NFC sau cont de utilizator (ABT – Account-Based Ticketing);
• Tarifare flexibilă pe categorii (elevi, studenţi, pensionari etc.);
• Acces la campanii de fidelizare sau reduceri contextuale;
• Informare în timp real în staţii şi vehicule prin sistemul de publicitate digitală integrată.

Te-ar putea interesa și:

Pentru administraţie, sistemul aduce:
• Monitorizare centralizată a traficului şi validărilor;
• Gestionarea alertelor şi evenimentelor de pe reţea;
• Automatizarea subvenţionării pentru categorii defavorizate;
• Instrumente de analiză operaţională şi optimizare de rute pe baza datelor;
• Informare publică unitară prin panouri, aplicaţie şi site;
• Administrarea tarifelor diferenţiate şi scenariilor de ajustare dinamică.

Sumar al funcţionalităţilor:
• Cont digital unic (Account-Based Ticketing – ABT) – biletele şi abonamentele asociate contului utilizatorului.
• Aplicaţie mobilă şi portal web – cumpărare, reînnoire, consultare şi validare titluri de călătorie, interfaţă multilingvă şi accesibilă.
• Sistem de validare contactless – carduri MIFARE/EMV sau telefon mobil, tarifare la urcare şi coborâre.
• Aplicaţie de router/planner pentru călătorii multimodale – integrat cu Google Maps şi Waze.
• Sistem backoffice de administrare şi control – management echipamente, tarife, carduri şi conturi operatori.
• Managementul utilizatorilor şi al operatorilor – conturi cu roluri şi permisiuni diferenţiate pentru şoferi, casieri, controlori etc.
• Integrare cu sistemele de plată – card bancar, SMS, portofele electronice.
• Sistem de raportare şi business intelligence (BI) – rapoarte şi dashboard-uri configurabile pentru operatori.
• Infrastructură FIWARE şi API deschise – arhitectură modulară, cu integrare de servicii prin standarde deschise.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Retail Summit 2026. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2105
Diferență: 0,0326
Ieri: 5.2088
Azi: 4.4771
Diferență: -0,067
Ieri: 4.4801
Azi: 5.9825
Diferență: 0,077
Ieri: 5.9779