Business Hi-Tech

Vasile Voicu, Security Solutions Manager la Telekom România: Atacurile pe care le-am observat au fost cele de tip phishing, responsabile pentru peste 80% dintre atacurile cibernetice reuşite.

Vasile Voicu, Security Solutions Manager la Telekom...

Autor: Alexandra Cepăreanu

18.05.2021, 13:05 177

Vasile Voicu, Security Solutions Manager în cadrul subsidiarei locale a grupului Telekom, spune că circa 80% dintre atacurile cibernetice reuşite au fost de tip phishing.

„Atacurile pe care le-am observat sunt din zona de phishing- responsabile pentru peste 80% dintre atacurile reuşite – am observat o triplare a acestor atacuri, în ultimii doi ani”, a spus Vasile Voicu în cadrul videoconferinţei Cybersecurity Trends 2021. Protecţia datelor în era muncii hibrid. Lecţiile primului an de pandemie.

 

Alte declaraţii

Chiar şi companiile mari fac greşeli în securitate cibernetică. Atacul asupra Facebook din 2019, când peste 600.000 clienţi au avut datele personale expunse, atacul de săptămâna trtecută care a afectat Colonial Pipeline - când nu s-a mai putut furniza benzină pentru locuitori – asta demonstrează că se poate întâmpla şi la companii mari unde există proceduri, soluţii, oameni, echipe.

Atacatorii nu reinventează roata, ei folosesc tehnici şi tactici similare şi evitarea unei greşeli comune ar putea să conducă companiile la evitarea unor astfel de dezastre.

Subestimarea capabilităţilor hackerilor - nu trebuie să uităm că au la dispoziţie resurse financiare mult mai mari uneori decât cei care se ocupă de apărare, au resurse umane calificate şi informaţii gratuite care pot fi utilizate de ei cu scopul de a lansa atacuri cu mare amploare. 

Companiile trebuie să îşi asigure un minim de măsuri tehnice de securitate, soluţii tehnice ce pot conduce atacatorul la imposbilitatea de a desfăşura atacul. O a doua greşeală este lipsa de traininguri care să aibă ca tematică partea de securitate cibernetică. E important ca oamenii să fie conştienţi de riscurile unui astfel de atac. Ar putea evita atacuri dacă nu utilizează acelaşi user name pentru emailul personal şi cel de firmă.

A treia greşeală frecventă e nerespectarea măsurilor minime de securitate cibernetică odată cu migrarea la lucrul de acasă. Aici mă refer la măsuri esenţiale, update-uri de software sau aplicaţii.

Riscurile în contextul muncii hibrid sunt mult mai mari decât în cazul în care lucrăm de la birou, pandemia a forţat utilizatorii să migreze masiv de acasă într-un interval scurt de timp, ceea ce a pus presiune pe echipele tehnice ale companiilor care au fost nevoiţi să apere o reţea mult mai mare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO