Business Hi-Tech

Veeam a avut venituri mai mari cu aproape 30% în trim. III din 2021

Veeam a avut venituri mai mari cu aproape 30% în trim. III din 2021

Autor: Adrian Seceleanu

04.11.2021, 00:02 66

Veeam Software, companie specializată în furnizarea de soluţii care asigură disponibilitatea şi recuperarea datelor, cu sediul central în Elveţia şi câteva sute de angajaţi în România, a înregistrat în trim. III la nivel global, o creştere de 28% a veniturilor anuale recurente. Evoluţia Veeam a fost alimentată de peste 20 de lansări de produse noi. „În vreme ce companiile încearcă să combată ameninţările de securitate cibernetică şi să facă faţă provocărilor globale şi economice fără precedent, protecţia modernă a datelor continuă să fie biletul de aur pentru a menţine companiile în siguranţă şi pentru a conduce la o continuitate sustenabilă a afacerii”, a declarat William H. Largent, CEO al Veeam. 

„Cu o creştere medie anuală a pieţei de doar 2,9% pentru protecţia şi replicarea datelor, al 15-lea trimestru consecutiv de creştere cu două cifre este dovada că soluţiile Veeam continuă să îndeplinească aşteptările clienţilore”, a declarat Largent.

Veeam a anunţat anterior că în 2020 a reuşit să atragă anul trecut o serie de noi clienţi de pe piaţa din România, preponderent din sectorul bancar şi IT, în condiţiile în care declanşarea pandemiei a pus presiune pe infrastructurile IT ale organizaţiilor din toate domeniile de activitate, acestea având nevoie mai mult ca niciodată de sisteme de gestionare a datelor, de protecţie şi de back-up.

 
AFACERI DE LA ZERO