• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Business Hi-Tech

Vicepreşedinte Google: Marele meu regret este că am intrat târziu în România; piaţa ar fi fost gata din 2007 sau 2008

Autor: Adrian Seceleanu

19 dec 2011 4165

Piaţa online din România are un potenţial extraordinar de dezvoltare, însă acesta nu poate fi atins câtă vreme doar 15-20% din firme sunt online, comerţul electronic are o pondere mică în PIB, iar mediul rural e mult în urma oraşelor la capitolul internet, spune Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente.

Compania americană Google, care operează cel mai mare motor de căutare pe internet din lume, a intrat pe piaţa din România cu un birou propriu şi o echipă locală abia în noiembrie 2010, cu doi - trei ani mai târziu decât planurile iniţiale, din cauza crizei economice globale, care a dus la încetinirea expansiunii companiei online pe noi pieţe.

"România este cel mai mare regret al meu, pentru că am intrat târziu pe această piaţă. Din punctul de vedere al Google, România era o piaţă în care ar fi trebuit să deschidă un birou încă din anul 2007 sau 2008, dar planurile de expansiune au fost afectate de criza economică. Am intrat un pic târziu pe piaţa din România", a declarat într-un interviu pentru ZF Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente.

Gigantul online a recrutat în anul 2007 un consultant pentru piaţa din România, pe Radu Tudorache - fost director de reglementare la arbitrul telecom, însă un an mai târziu - când el a plecat la Romtelecom, nu a mai fost angajat niciun înlocuitor. Doar doi ani mai târziu, în ianuarie 2010, compania şi-a deschis o firmă în România, iar la finele anului a angajat pe unul dintre cei mai cunoscuţi manageri locali de pe piaţa IT - Dan Bulucea (fost la Microsoft) - ca şef al operaţiunilor locale.

Privind în urmă la cei doi ani în care Google a pus în aşteptare planurile de expansiune, Gawdat spune că regretă această amânare şi pentru că el crede că firmaamericanăar fi putut contribui la dezvoltarea ecosistemului industriei online din România.

Cum priveşte Google în acest moment piaţa din România? Potenţialul de creştere este enorm, în parte datorită rămânerilor în urmă ale ţării pe anumite capitole (internet în mediul rural, comerţ electronic, număr de firme care folosesc online-ul), dar şi datorită entuziasmului utilizatorilor locali faţă de cele mai noi tehnologii, la un nivel comparabil cu cel din ţări avansate ca SUA sau Europa Occidentală.

"Credem că există un potenţial semnificativ pe această piaţă. Din punct de vedere al calităţii serviciilor de internet cred că sunteţi foarte avansaţi în oraşe, dar în zonele rurale sunteţi în urmă. Când vine vorba de utilizarea serviciilor de internet de către companiile mici şi mijlocii sunteţi semnificativ în urmă astfel încât există oportunităţi semnificative de creştere."

Într-adevăr, statisticile realizate la nivel internaţional plasează de regulă România în top 5 la capitolul viteză la nivel mondial, însă aceste clasamente ţin cont de vitezele înregistrate în oraşe.Date publicate recent de autoritatea de reglementare în comunicaţii arată că în mediul rural există doar 10.000 de conexiuni la internet fix contractate de firme, faţă de 290.000 de conexiuni în oraşe.

Pe segmentul persoanelor fizice, diferenţele sunt mai mici, însă decalajul se păstrează: aproximativ 580.000-590.000 de conexiuni la net fix sunt în mediul rural, iar peste 2,25 milioane sunt în mediul urban.

Care sunt priorităţile Google în România în acest context? Obiectivele echipei locale nu sunt legate în mod absolut în primii doi-trei ani de activitate de nivelul veniturilor, ci de dezvoltarea ecosistemului online, de relaţia cu partenerii mari şi "consultanţa" acordată Google astfel încât gama de servicii şi produse care e disponibilă local să fie cea potrivită pentru a duce la creşterea pieţei.

Practic, spune vicepreşedintele Google, pentru o companie de căutare pe internet, cele mai mari provocări sunt educarea pieţei în sensul utilizării internetului, pentru că dacă 80% din companii nu publică date despre ele online, iar în jumătate din gospodăriile din România, aflate în mediul rural, internetul este o excepţie, atunci utilizatorii nu vor intra pe Google pentru a căuta date, iar compania nu poate avea venituri.

"O arie pe care ne concentrăm este ecosistemul internet în general. Gândiţi-vă astfel la acest lucru: dacă instalatorul din vecini nu îşi prezintă serviciile online, iar dumneavoastră mergeţi pe internet şi realizaţi o căutare pe Google, eu nu am cum să vă ofer imaginea completă care să vă permită să alegeţi care este cel mai bun furnizor pentru serviciul pe care îl căutaţi. Să avem online IMM-urile, firmele mici este un lucru foarte important pentru România caţarăşi acest lucru va ajuta la completarea ecosistemul internet din România. Comerţul electronic este o parte mică din economie, respectiv 3%, cu mult mai puţin decât majoritatea celorlalte pieţe comparabile. Este o oportunitate de creştere şi pe acest segment. Şi utilizarea în general a internetului va creşte, aşa cum spuneam."

Ceea ce Google urmăreşte acum, insistă Gawdat, este ca în România să fie cât mai multe informaţii disponibile online pe care compania să le "organizeze" şi să le facă disponibile la nivel global. Până când acest lucru nu se întâmplă, veniturile sunt mai puţin importante, spune el.

"Perioada de 2-3 ani în care veniturile nu se află în topul priorităţilor este valabilă pentru România, în ţările dinAfrica, de exemplu, perioada este de zece ani. În Orientul Mijlociu nu ne-am uitat cinci ani la acest indicator. Noi credem că ţările trebuie să fie într-un anumit stadiu de pregătire înainte de a fi nevoie de venituri comerciale de pe piaţa de internet. Ceea ce vrem să facem în România - dacă vreţi să rezum obiectivele într-o frază, atunci aceasta ar fi că noi urmărim să organizăm informaţiile şi să le facem universal valabile. Cum să faci acest lucru? Sunt multiple arii. Un exemplu - ne uităm la disponibilitatea produselor şi serviciilor pe piaţă, la disponibilitatea în limba română a anumitor servicii, la cât de actualizate sunt hărţile, ce date sunt afişate pe aceste hărţi, dacă serviciile bazate pe locaţie sunt disponibile etc.

Cu cât oferta Google este mai extinsă şi mai completă, cu atât mai bine este pentruţararespectivă. Este o arie pe care ne concentrăm."

Ce venituri are Google în România? Câţi clienţi unici acumulează compania? Este Google cel mai mare jucător din România pe piaţa online - ca număr de clienţi unici sau venituri din publicitate? Vicepreşedintele Google evită un răspuns direct.

"Suntem fericiţi cu cota de piaţă pe care o avem în România? Sigur că suntem. Dar am reuşit să atingem potenţialul maxim al acestei pieţe? Cred că abia am început să facem acest lucru. Avem acum nişte venituri bune în România? Da, dar acesta nu este obiectivul nostru cheie în primii doi trei ani. Dacă ne finalizăm misiunea aşa cum trebuie - de a organiza informaţiile online, atunci veniturile nu vor fi o problemă."

Singurul indiciu în ceea ce priveşte evoluţia veniturilor Google în România vine de la Dan Bulucea, şeful biroului local al motorului de căutare, care a asistat la interviul oferit de Gwadat: afacerile din România ale Google au crescut mai repede de 33%, procentul de avans la nivel global al veniturilor Google în al treilea trimestru.

Veniturile Google în România sunt estimate la câteva milioane de euro pe an, în timp ce piaţa de publicitate online a fost estimată la 20-24 mil. euro în 2010. Potrivit datelor furnizate anterior de Google peste 20.000 de site-uri din România afişeazăreclame furnizate de Google şi primesc bani de la compania americană. Pe de altă parte în România există firme care cheltuie anual peste un milion de dolari pe anunţuri publicitare prin reţeaua Google, şi alte câteva mii care cheltuie sume mai mici pentru a se promova.

Întrebat cum estimează că va evolua piaţa online din România în viitor, vicepreşedintele Google a spus că în mod clar evoluţia va fi una pozotivă. "În mod absolut piaţa online din România va creşte. Cred că există pe piaţă o sete de a face lucruri online, cred ca provocările din mediul economic din Europa vor face oamenii să se mute şi mai mult în online, în zona digitală pentru că este un mediu în care lucrurile se pot face mult mai eficient."

Mohammad Gawdat, despre...

Piaţa online din România în 2011:

Piaţa online din România merge în direcţia corectă, dar decalajele faţă de alte pieţe similare nu s-au redus în acest an. Mă refer la decalajalele privind utilizarea internetului în mediul rural, la procentul mic al IMM-urilor care utilizează serviciile internet şi la cota redusă a comerţului electronic în economie. Comerţul electronic este o prioritate, dar mediul rural şi IMM-urile au nevoie de un imbold. Per ansamblu, situaţia se îmbunătăţeşte vizibil, dar se îmbunătăţeşte în ariile în care lucrurile stau deja bine, în timp ce în ariile cu decalaje este nevoie de un efort.

Biroul Google în România:

România este cel mai mare regret al meu, pentru că am intrat târziu pe această piaţă. Din punctul de vedere al Google, România era o piaţă în care ar fi trebuit să deschidă un birou încă din anul 2007 sau 2008, dar planurile noastre de expansiune au fost afectate de criza economică.

Ce pregăteşte Google în România:

Ar trebui să vă aşteptaţi la noi lansări de produse ale Google pe piaţa locală în următoarele şase luni, în următorul an. Dar nu putem spune nimic înainte. Aşa cum 2011 a adus o accelerare a prezenţei tehnologiilor Google în România, la fel se va întâmpla şi în 2012.

Preferinţele utilizatorilor din România:

Cel mai evident lucru este că românii tind să folosească cele mai recente tehnologii faţă de alte ţări, au un comportament similar cu cel de pe pieţele mai dezvoltate din Europa, la fel ca în SUA sau Japonia. Spre exemplu, telefoanele cu sistem de operare Google Android - despre care noi spunem că sunt mai capabile pe internet decât un smartphone clasic, sunt numărul unu pe piaţă aici. Statisticile arată că Android are în România o cotă de piaţă de 37%, mai mult faţă de alte pieţe din lume. Dacă ne uităm la browserul Google Chrome de exemplu, acesta este deja numărul doi pe piaţa din România. Aceste lucruri arată că românii preferă să adopte cele mai noi tehnologii.

Importanţa unei echipei Google România:

Realitatea este că odată ce ai o persoană la nivel local, care înţelege piaţa şi care spune companiei ce ar trebui să facă, atunci lucrurile se petrec mult mai repede. Uneori este dificil să ne dăm seama ce vor câteva sute de ţări din întreaga lume să vadă. Având o echipă locală, ei îţi vor spune imediat - traducerea nu este OK, acest produs nu merge aici, vitezele de download nu sunt OK. Imediat ce ştim care sunt lucrurile de făcut, le vom face. De asemenea, echipa locală aduce constant în discuţie importanţa României în întâlnirile interne, ceea ce practic pune România pe calendarul de proiecte şi lansări al Google.

Obiectivele Google pe piaţa locală:

Ceea ce vrem să facem în România - dacă vreţi să rezum obiectivele într-o frază, atunci aceasta ar suna astfel: noi urmărim să organizăm informaţiile din România şi să le facem universal valabile. Cum să facem acest lucru? Un exemplu - ne uităm la disponibilitatea produselor şi serviciilor pe piaţă, la disponibilitatea în limba română a anumitor servicii, la cât de actualizate sunt hărţile, ce date sunt afişate pe aceste hărţi, dacă serviciile bazate pe locaţie sunt disponibile etc. Cu cât oferta Google este mai extinsă şi mai completă, cu atât este mai bine.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396