♦ Guvernul ar putea să ajute dezvoltarea de start-up-uri tech prin susţinerea inovării incrementale, prin nişte finanţări mai mici, nu neapărat direct către multinaţionale, dar cu nişte condiţii ca o parte din aceste finanţări să fie consumate într-un ecosistem local, adică în relaţia cu universităţile, cu startup-urile, cu IMM-urile, spune şeful Nokia Networks România.
Cu peste 1.000 de oameni care sunt implicaţi în dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţii fără fir 5G şi 6G, divizia din România a gigantului finlandez Nokia Networks România este cel mai mare centru de cercetare & dezvoltare (R&D) în comunicaţii de pe piaţa locală.
„Nokia e o companie de tehnologie, de comunicaţii, iar la Timişoara are un centru cu aproximativ 2.000 de oameni, dintre care 1.000 lucrează în R&D (cercetare-dezvoltare) pentru tehnologii de tip wireless, 5G, şi acum chiar lucrăm în zona de 6G. Suntem clar cel mai mare centru de cercetare-dezvoltare în domeniul telecomunicaţiilor din România“, a declarat Sabin Totorean, country senior officer al Nokia Networks România, în cadrul unui interviu difuzat în cadrul conferinţei ZF Digital, ediţia regională Timişoara, care a avut loc săptămâna trecută şi a fost organizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timişoara.
Activităţile Nokia Networks sunt derulate şi cu ajutorul unui centru de date unde sunt testate produsele, a explicat el. „Avem un centru de date care ocupă undeva la 4.000 mp. Şi ce e foarte important este că produsul nostru este o parte mare din produsul Nokia pentru tehnologiile wireless. Noi începem de la definirea soluţiei, scrierea codului, bineînţeles, testarea soluţiei şi inclusiv documentaţia. Adică este un produs complet pe care îl facem împreună cu câteva unităţi ale Nokia, pentru că o astfel de soluţie, de 5G sau cum mergem înspre 6G, este una foarte complexă şi lucrează mulţi oameni la ea“.