Business Hi-Tech

VIDEOCONFERINŢA ZF TeamsWork. Ana Romanescu, Microsoft: Vom fi mai digitali ca niciodată. În două luni s-a făcut mai mult ca în doi ani

VIDEOCONFERINŢA ZF TeamsWork. Ana Romanescu, Microsoft: Vom fi mai digitali ca niciodată. În două luni s-a făcut mai mult ca în doi ani

Autor: Ioana Nita

01.07.2020, 00:07 662

Companiile cu activităţi de producţie din România ies din criza provocată de pandemia de COVID-19 mai digitale ca niciodată în condiţiile în care în ultimele două luni au lansat mai multe proiecte de implementare de soluţii de IT decât în ultimii doi ani.

„Dacă până acum 2-3 luni nu am văzut foarte multă adopţie de tehnologie modernă în zona de producţie, în două luni cred că am văzut cât nu a văzut în doi ani de zile la aceşti clienţi ai noştri din manufacturing“, a declarat în cadrul videoconferinţei ZF TeamsWork Ana  Romanescu, Cloud Opportunity Manager în cadrul Microsoft. Ea a adăugat că această criză a dat un imbold tuturor industriilor de altfel, care de acum se vor uita mai atent la tehnologie.

„Am învăţat ceva din crizele anterioare şi din aceasta şi vom fi mult mai digitali după luna martie în orice aspect al vieţii noastre. Tendinţa majoră pe care o văd este folosirea datelor în orice decizie pe care trebuie să o ia. În orice industrie şi în producţie vor folosi tot mai mult analiza datelor pe care le au, vor face predicţie cu ce date au şi vor folosi inteligenţa artificială la maximum. Dacă nu vei folosi datele şi nu vei intra cu focus pe astfel de proiecte, businessul tău nu se va adapta în următorii patru ani.“

AFACERI DE LA ZERO