Industria telecomunicaţiilor din România şi din Uniunea Europeană este într-un moment de răscruce şi probabil că unele dintre cele mai stresante locuri de muncă sunt în prezent acelea de Chief Technical Officer (CTO) şi Chief Financial Officer (CFO) la unul din operatorii de telefonie mobilă din aceste ţări. Mai multe schimbări importante pentru această industrie sunt iminente şi acestea trebuie gestionate cât mai bine, astfel încât coloşii industriei să poată merge mai departe fără să se clatine.
Care sunt schimbările care stresează operatorii din România? Reducerea veniturilor obţinute de la fiecare abonat (ARPU), reducerea tarifelor de terminare a apelurilor, taxele pentru noile licenţe, costurile pentru trecerea la tehnologia LTE şi cele ocazionate de restructurarea reţelei în funcţie de frecvenţele obţinute în 2012 (refarming) sunt tot atâtea motive de preocupare. Desigur absolut toate aceste evenimente erau anunţate sau măcar previzibile, astfel încât plângerile operatorilor cu privire la impactul unor evenimente cum este reducerea tarifelor de terminare a apelurilor sunt exagerate. Este de înţeles nostalgia acestora după o sursă de venit sigură şi uşor de obţinut dar regretele nu ajută şi nu scuză ”timiditatea” în introducerea unor iniţiative care să compenseze scăderile de venituri. Operatorii de telefonie mobilă din România au beneficiat de o pantă de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor mai lungă decât în alte state din Uniunea Europeană, ceea ce a fost, desigur, în avantajul lor. Pe de altă parte, se pare că această prelungire şi lipsa unui orizont clar al mişcărilor succesive ale reglementatorului a încurajat operatorii de telefonie mobilă să bugeteze veniturile care decurg din tarifele de terminare în perspectiva investiţiilor în noile reţele de mare viteză iar acesta nu este un aspect peste care se poate trece fără grijă.
Operatorii par a se afla în prezent într-o dilemă: să asculte vocea autorităţilor publice care de la înălţimea Comisiei Europene sau doar cea a Ministerului Comunicaţiilor îi îndeamnă să purceadă fără nicio întârziere în recuperarea întârzierilor pe care România şi alte ţări europene le au în implementarea reţelelor de mare viteză sau să aştepte şi să facă doar acele investiţii necesare pentru asigurarea unei cereri efective în piaţă?
Răspunsul cel mai simplu ar fi ca operatorii să aştepte şi să construiască reţelele de nouă generaţie (4G) gradual, doar în zonele şi în măsura în care ar exista o cerere susţinută pentru date mobile la vitezele mari permise de această tehnologie. Altminteri riscă să ajungă în situaţia Danemarcei, de exemplu, o ţară care este mereu fruntaşă în statisticile internaţionale privind internetul broadband (în bandă largă). Însă conform unui studiu recent al Center for Communication, Media and Information Society de la Universitatea din Aalborg (www.cmi.aau.dk/) 65% dintre danezi au acces la internet de mare viteză dar doar 0,7% (!) dintre aceştia cumpără pachete de servicii la viteze de peste 100 Mbps. Concluzia cercetătorilor danezi este că tehnologiile actuale ar putea fi de fapt suficiente pentru a satisface majoritatea necesităţilor de consum şi că investiţiile în noi reţele nu ar aduce prea multe beneficii sociale sau pentru afaceri. S-ar părea, aşadar, că vocea pieţei ar trebui să fie cea ascultată. Ca de cele mai multe ori vocea pieţei este ân acelaşi timp şi vocea raţiunii.
Se poate spune pe de altă parte că şi reglementatorii europeni au dreptate. Investiţiile în industria telecomunicaţiilor se fac pe perioade mari de timp şi este posibil ca Uniunea Europeană să rămână mult prea în urmă pentru a mai ajunge din urmă plutonul fruntaş. În contextul afacerilor şi al localizării acestora Pământul este de multă vreme plat iar investitorii pot uşor să compare şi să aleagă alte orizonturi dacă pe meleagurile europene vitezele de internet sunt patriarhale.
În cazul României există un motiv în plus să susţinem realizarea şi o acoperire cât mai amplă a reţelelelor de internet de mare viteză. România nu are multe din avantajele care fac, de exemplu, Danemarca atractivă pentru investitori dar poate să recupereze din acest decalaj tocmai printr-o politică inteligentă de susţinere a realizării de reţele puternice de transmisii de date. Reţelele de mare viteză sunt numite adesea ”autostrăzi informaţionale” iar această formulare nu mai este de ceva vreme una de stil – reţelele de date chiar pot aduce oamenii şi afacerile aproape, asemănător modului în care fac acest lucru şi autostrăzile propriu-zise. Pe noile mijloace de comunicaţie informaţionale circulă mesaje între oameni dar, şi mai important, produsele economiei digitale: software, servicii, informaţii. Datorită accesibilităţii şi vitezelor internetului nu mai există azi insule izolate şi zone rupte de lume. Partea cea mai bună este că realizarea autostrăzilor informaţionale în România nu necesită implicarea directă a statului, fonduri guvernamentale sau europene, exproprieri şi alte complicaţii. Operatorii de telefonie mobilă au doar nevoie să fie lăsaţi în pace, au nevoie de predictibilitate în ceea ce priveşte reglementările şi politicile publice şi au nevoie să ofere garanţii băncilor că proiectele lor sunt fezabile. Spre deosebire de alte industrii adoptarea pe scară largă a tehnologiilor moderne nici măcar nu necesită ajutoare de stat – aşa cum s-a întâmplat în cazul producţiei de energie electrică din surse regenerabile – legi speciale sau facilităţi fiscale.
De la sectorul telecomunicaţiilor se aşteaptă lucruri mari şi este vorba, într-adevăr, de o infrastructură esenţială pentru progres. Dar nu este suficient să fie sprijinită prin îndemnuri, critici sau lozinci. Acestea nu ţin nici de cald şi nu pot fi oferite ca monedă de schimb pentru a cumpăra tehnologie.
Desigur, industria telecomunicaţiilor merită destule critici: pentru frica de a inova şi de a diversifica sursele de venit, pentru pierderea loialităţii clienţilor în favoarea ecosistemelor IT de genul Android şi Apple, pentru insuficienta diferenţiere între reţele (comoditizarea) sau pentru eşecul de până acum de a extrage mai multe rente din zona furnizării de conţinut şi de a transforma piaţa de comunicaţii electronice într-o piaţă duală.
Până la urmă avem însă nevoie, în România, în Uniunea Europeană şi în lume, de reţele de comunicaţii electronice moderne, fiabile şi adaptate la nevoile economiei digitale. Operatorii îşi vor fi învăţat de bună seama lecţia şi vor fi realizat că au ratat câteva oportunităţi dar trebuie să mergem înainte.
Revenind la tarifele de terminare a apelurilor, sunt în acelaşi timp un optimist şi un realist. Am fost optimist acum câţiva ani că aceste tarife vor scade şi, odată cu ele, barierele tarifare considerabile care existau între reţele acum doar câţiva ani. Un nivel de 0,86 eurocenţi cum este cel propus recent de către ANCOM reprezintă o diferenţă uriaşă între cei 15 eurocenţi/minut sau 10 eurocenţi/minut care erau aplicabili anterior. Aşa cum a remarcat reglementatorul în comunicaţii, scăderea tarifelor a fost benefică pentru concurenţă iar acesta are deja, în prezent, premize mult mai bune. Sunt de aceea realist atunci când spun că un nivel final al acestui tarif, atunci când consultarea publică va lua sfărşit, în jur de 1 eurocent/minut este absolut satisfăcător. Se poate şi mai bine dar îmi e teamă că mai binele este duşmanul binelui. Nu trebuie uitat niciodată că formula de calcul pe care a aplicat-o ANCOM este foarte dură pentru operatori cărora nu li se pot recunoaşte costuri pe care altminteri le-au suportat – unele foarte mari, cum sunt taxele pentru utilizarea spectrului de frecvenţe radio, pe care le vor amortiza într-o perioadă foarte mare de timp. Privit din perspectiva îngustă a formulei de calcul pentru tariful de terminare a apelurilor taxele pentru elibearea licenţelor sunt neutre şi reci. În economia şi bugetele operatorilor se regăsesc însă 700 milioane EUR în minus, bani care au trecut în conturile statului iar operatorii au rămas cu spectrul radio, un mediu gol, la fel de de rece, care trebuie utilat corespunzător înainte de a permite recuperea taxelor plătite. Adică, alte investiţii pe care reprezentanţii autorizaţi ai aceluiaşi stat sau cei ai Comisiei Europene îi îndeamnă să le realizeze din perspectiva unui viitor luminos dar, desigur, incert.
Pentru operatorii de telefonie mobilă este ca un pariu pe care nici nu pot să nu îl facă dar nici nu îşi permit să îl piardă.
Ar fi fost un lucru atât de rău ca o parte din banii plătiţi pentru licenţe să se întoarcă în piaţă pentru realizarea de reţele broadband de mare viteză? De bună seamă că nu ar fi fost. Aceşti bani s-au dus pe aripile avioanelor militare multi-rol, o cheltuială necesară dar nu pentru industria telecomunicaţiilor.
În lipsa unei asemenea măsuri sunt puţine lucruri pe care reglementatorul le poate face. Nu este de dorit să schimbe formula de calcul, care a făcut deja obiectul unei consultări prealabile şi nu a fost găsită vreo hibă majoră a acesteia, în afara ”austerităţii” menţionate anterior. Una dintre măsurile posibile, în cadrul actual, ar putea fi ca nivelul maxim al tarifului de terminare a apelurilor care, cu 2 luni înainte de finalul anului, este încă incert şi în faza consultării publice, să fie aplicat după un interval de timp (6-12 luni) care să permită operatorilor să îşi efectueze cheltielile deja bugetate, fără a tăia din alte investiţii. Nimic nu este mai rău pentru o întreprindere privată decât incertitudinea şi măsurile bruşte ale administraţiei. Operatorii ştiau că o reducere substanţială (de 3 ori faţă de nivelul actual, cea mai mare de până acum, ca proporţie) va avea loc la finalul lui 2013 dar în contextul financiar menţionat la începutul acestui material, în care fiecare centimă contează, ar fi trebuit să ştie cu mult mai multă vreme înainte nivelul exact al tarifului maxim pe care îl vor putea aplica de altfel încă 10 ani de aici înainte.
Vocea pieţei este, cum spuneam, vocea raţiunii, cea mai puternică dintre toate. Vocea autorităţilor nu poate contrazice această realitate decât cu riscul de a aşeza la fundamentul evoluţiilor viitoare ale sectorului telecomunicaţiilor un maldăr de lozinci.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
