Business Hi-Tech

Vodafone: 8 din 10 companii au accelerat ritmul de implementare a soluţiilor bazate pe tehnologia IoT în perioada pandemiei

Vodafone: 8 din 10 companii au accelerat ritmul de...

Autor: Cristina Bellu

01.10.2020, 14:37 193

Criza sanitară declanşată la începutul anului a forţat aproape toate businessurile să îşi schimbe modul de lucru şi să îşi reevalueze priorităţile în doar câteva săptămâni, determinând accelerarea ritmului de adopţie a soluţiilor tehnologice de tipul IoT în rândul firmelor, potrivit raportului IoT Spotlight 2020 realizat de Vodafone Business, care arată că aproape 8 din 10 companii (77%) au accelerat ritmul de implementare a acestora în perioada menţionată.

“IoT a crescut, s-a maturizat. Nu mai este vorba doar despre creşterea rentabilităţii investiţiei sau despre generarea de reduceri de costuri pentru organizaţii: este vorba despre schimbarea modului în care acestea gândesc şi actionează. În plus, le oferă posibilitatea de a-şi regândi operaţiunile şi de a demonstra viabilitatea modelului lor de afaceri pentru viitor. IoT este o tehnologie esenţială pentru companiile care doresc să fie reziliente, mai flexibile, să se adapteze şi să reacţioneze mai rapid la schimbare.”, explică Erik Brenneis, Director Internet of Things, Vodafone Business.

Dintre companiile care au adoptat IoT, 84% au convingerea că soluţia a fost vitală pentru ca ele să poată continua să opereze în timpul pandemiei. Ca rezultat, majoritatea celor care au adoptat IoT (84%) consideră acum integrarea dispozitivelor IoT în activitatea angajaţilor ca fiind o prioritate şi mai mare, iar 73% dintre companiile care iau în calcul IoT sunt de acord că pandemia le va accelera planurile de implementare a acestei tehnologii.

Potrivit studiului,  IoT continuă să genereze valoare şi rentabilitate a investiţiei pentru cei care au adoptat această tehnologie şi 87% sunt de acord că strategia lor de afaceri de bază s-a schimbat în bine ca urmare a adoptării IoT.

Totodată, aproape toate companiile participante la studiu (95%) consideră că investiţia a fost rentabilă, iar 55% a văzut o scăderea a costurilor operaţionale de 21%, în medie.

De la îmbunătăţirea eficienţei operaţionale la crearea de noi produse şi servicii conectate, beneficiile cheie ale implementării tehnologiei IoT includ creşterea productivităţii angajaţilor (49%) şi îmbunătăţirea experienţei clientului (59%).

Datele IoT devin esenţiale pentru a sprijini luarea deciziilor (59%) şi majoritatea celor care au adoptat aceste tehnologii (84%) cred că pot face lucruri pe care nu le puteau face înainte, datorită IoT. 84% dintre companii spun că datele IoT le ajută, de asemenea, să îşi atingă obiectivele de sustenabilitate.

Companiile văd IoT ca pe un element esenţial pentru a fi pregătite pentru viitor. Atât de mult încât 73% spun că organizaţiile care nu au reuşit să adopte tehnologii IoT vor rămâne în urmă în decurs de cinci ani.

În timp ce securitatea cibernetică a fost una dintre principalele bariere în calea dorinţei companiilor de a adopta IoT în anii precedenţi, raportul IoT Spotlight 2020 arată că aceste îngrijorări se reduc semnificativ, şi doar 18% dintre organizaţii mai consideră că aceasta reprezintă una dintre primele trei bariere în calea adoptării tehnologiei IoT.

Acest lucru, împreună cu îmbunătăţirea competitivităţii şi a diferenţierii de brand (43%) remarcată de cei care au adoptat IoT de mai mult timp, demonstrează că organizaţiile care îmbrăţişează această tehnologie cred că oportunităţile oferite de IoT companiilor depăşesc cu mult provocările implementării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO