• Leu / EUR4.7769
  • Leu / GBP5.6485
  • Leu / USD4.3418
Business Hi-Tech

Vodafone preia 15% din Trilulilu Music şi lansează un serviciu de conţinut muzical

Vodafone preia 15% din Trilulilu Music şi lansează un serviciu de conţinut muzical

Autor: Mediafax

24.10.2012, 12:21 1856

Vodafone România a intrat în acţionariatul Trilulilu Music, preluând o participaţie de 15%, şi a lansat, împreună cu Trilulilu, un serviciu de acces la conţinut muzical, de pe calculator şi telefonul mobil, disponibil de la preţuri de la 1,99 euro/lună, fără TVA.

"Ne bucurăm să susţinem un nou brand românesc, care are şanşe mari să devină aplicaţia preferată a românilor pasionaţi de muzică, şi în acelaşi timp, utilizatori de smartphone-uri. Datorită parteneriatului nostru cu Trilulilu, clienţii Vodafone beneficiază, exclusiv, de trafic gratuit pe mobil, în aplicaţie, precum şi de 3 luni în care pot testa serviciul Zonga fără niciun cost. (... ) O parte a veniturilor din abonamente va fi direcţionată către artişti şi casele de discuri, sprijinind astfel şi industria muzicală românească", a declarat directorul comercial Consumer Business Unit al operatorului, Mihai Ghyka, într-o conferinţă de presă.

Părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei şi nici alte informaţii pe această temă.

Prin intermediul Zonga clienţii vor avea acces la peste 16 milioane de melodii ale artiştilor români si internaţionali, prin parteneriatele încheiate cu case de discuri precum Universal Music, Sony Music, Warner Music, EMI, Cat Music, Roton, Mediapro Music şi altele.

Zonga include peste două milioane de albume şi single-uri, aparţinând unui numar de 1,2 milioane de artişti.

După cele trei luni gratuite, abonaţii Vodafone România şi utilizatorii cartelei Vodafone pot alege pachetul Zonga Vodafone, pentru utilizare nelimitată pe computer şi cinci ore pe mobil, cu 1,99 euro/ lună (fără TVA) sau pachetul Zonga Vodafone Nelimitat, pentru 2,99 euro/lună (fără TVA), cu acces nelimitat, atât pe PC, cât şi pe mobil.

Cele două pachete pot fi activate printr-un SMS gratuit la numărul 966.

Utilizatorii din alte reţele decât Vodafone pot activa pachetul Zonga Premium la www.zonga.ro.

Vodafone România este divizie a Vodafone Group (Marea Britanie).

Trilulilu.ro este cea mai mare comunitate online din România, unde vizitatorii pot urmări şi contribui cu clipuri video, audio şi imagini.

Lansat în ianuarie 2007, Trilulilu.ro este unul dintre cele mai vizitate site-uri româneşti de divertisment. În luna septembrie, potrivit datelor SATI, Trilulilu.ro a avut 1,6 milioane de clienţi unici, şi a fost pe locul 14 în topul celor mai accesate site-uri monitorizate de SATI, după numărul de clienţi unici. În septembrie cel mai accesat site local a fost stirileprotv.ro, cu 2,3 milioane de clienţi unici, potrivit datelor SATI.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, valabile la 21 februarie, Trilulilu Music are ca acţionari pe Trilulilu SA - 89,99%, Universal Music - 10% şi Alexis Bonte - 0,01%.

Trilulilu SA Cluj-Napoca este controlată de mai multe persoane fizice, cele mai mari pachete de acţiuni revenind Alexis Bonte - 51% şi Sergiu Biriş - circa 20%.

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7769
Diferență: -0,0377
Ieri: 4.7787
Azi: 4.3418
Diferență: 0,0922
Ieri: 4.3378
Azi: 5.6485
Diferență: 0,0514
Ieri: 5.6456
Azi: 4.4536
Diferență: -0,516
Ieri: 4.4767