Business Hi-Tech

Vodafone România va vinde iPhone 4S la preţuri cuprinse între 0 şi 599 euro

 Vodafone România va vinde iPhone 4S la preţuri cuprinse între 0 şi 599 euro
04.11.2011, 13:08 1313

Persoanele interesate de iPhone 4S vor putea cumpăra terminalul începând cu 11 noiembrie din reţeaua de magazine şi parteneri ai Vodafone România la preţuri cuprinse între 0 şi 599 euro, în funcţie de tipul de abonament şi configuraţia telefonului.

Astfel, cel mai performant terminal din gama iPhone al companiei americane Apple va fi disponibil la preţuri cuprinse între 0 şi 249 euro, în funcţie de versiune (16 GB, 32 GB şi 64 GB), pentru un abonament Mega 80 încheiat pe 24 luni la un tarif de 80 euro/lună, TVA inclusă.

Războiul Apple-Android: care era ultima dorinţă a lui Steve Jobs

Utilizatorii Vodafone Romania care vor iniţia o pre-comandă pentru iPhone 4S vor primi o reducere de 10% la planul tarifar iPhone 39, tarifat cu 39 euro/lună, TVA inclusă, precum şi de livrare gratuită a terminalului. Livrarea se va face după data oficială de lansare, 11 noiembrie.

Pentru abonamentul iPhone 19, tarifat cu 19 euro/lună (TVA inclusă) şi incheiat pe o perioadă de 24 luni, terminalul iPhone 4S 16 GB costă 399 euro.

În cazul configuraţiei cu 32 GB, preţul terminalului se ridică la 499 euro, iar pentru varianta de 64 GB clientul va plăti 599 euro.

Abonamentul iPhone 19 include 150 minute naţionale, 1.000 minute în reţea, 150 SMS-uri naţionale, 1.000 SMS-uri în reţea şi 500 MB trafic de date.

Dacă se optează pentru abonamentul iPhone 39, tarifat cu 39 euro/lună (TVA inclusă), clientul va plăti 199 de euro pentru iPhone 4S 16 GB, 299 euro pentru iPhone 4S 32 GB şi 399 euro pentru iPhone 4S 64 GB. Abonamentul trebuie încheiat pe doi ani şi include 300 minute naţionale, 2.000 minute în reţea, 300 SMS-uri naţionale, 2.000 SMS-uri în reţea şi 1GB trafic de date.

Cel mai scump abonament iPhone costă 59 euro/lună şi include 500 minute naţionale, 3.000 minute în reţea, 500 SMS-uri naţionale, 3.000 SMS-uri în reţea şi 1,5 GB trafic de date, iar terminalul iPhone 4S va putea fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 149 şi 349 euro, în funcţie de configuraţie.

Prin intermediul celor trei abonamente iPhone poate fi achiziţionat şi terminalul iPhone 4, în configuraţia de 8 GB, la preţuri cuprinse între 69 şi 299 euro.

iPhone 4S a fost lansat de compania americană Apple la începutul lunii octombrie.

În primele trei zile de la startul vânzărilor în magazine, în 14 octombrie, Apple a vândut 4 milioane de bucaţi.

Vodafone România este al doilea jucător local pe piaţa de telefonie mobilă.

Telefonul iPhone 4S va fi disponibil începând cu 11 noiembrie şi la Orange România şi Cosmote România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO