Business Hi-Tech

Vodafone şi Salvamont extind parteneriatul şi lansează două soluţii digitale conectate la GigaNetwork, care ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor

Vodafone şi Salvamont extind parteneriatul şi lansează...

Autor: Cristina Bellu

07.04.2022, 17:23 127

Vodafone România şi Salvamont (Asociaţia Salvatorilor Montani) extind parteneriatul tehnologic şi lansează două soluţii digitale care, împreună cu puterea şi fiabilitatea reţelei, repoziţionate recent sub numele Vodafone GigaNetwork, ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti, potrivit unui comunicat transmis de Vodafone.  

„Proiectul lansat astăzi demonstrează încă o dată că tehnologia şi spiritul uman, aduse împreună, pot avea un impact uriaş. Când vorbim de salvarea de vieţi omeneşti, tehnologia poate fi factorul decisiv în intervenţiile în care timpul de căutare este esenţial”, spune Cătălin Buliga, Chief Network Officer, Vodafone România şi Head of Fixed and Mobile Networks Development and Optimization, Europe Cluster Markets.

Prima dintre soluţii este dezvoltată în premieră de echipa de tehnologie a Vodafone România şi asigură acoperirea cu semnal mobil în zonele montane greu accesibile şi înconjurate de pereţi stâncoşi care blochează propagarea semnalului mobil generat de releele terestre actuale. Soluţia este formată dintr-un echipament instalat la sol, pe un mijloc de transport specific acestor zone, care se conectează prin satelit la centrul reţelei Vodafone, şi un echipament radio instalat pe o dronă profesională ce este ridicată deasupra zonelor de căutare.

Cea de-a doua soluţie utilizează fotogrametria şi inteligenţa artificială pentru capturarea şi analizarea imaginilor geolocalizate, colectate pentru detectarea în mod automat a persoanelor dispărute. Capturarea imaginilor de înaltă rezoluţie în zona de căutare este realizată de o a doua dronă profesională, echipată cu tehnologia necesară pentru fotogrametrie şi termoviziune.

„Folosind soluţiile lansate astăzi şi având şi un centru de comandă dotat cu tehnologie de ultimă generaţie conectat la reţeaua de fibră optică a Vodafone, practic mărim capacitatea de căutare de aproape 10 ori, ceea ce înseamnă mai multe vieţi salvate, dar şi un timp de intervenţie, riscuri şi efort considerabil reduse pentru salvatorii montani”, spune Sabin Cornoiu, Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Reţeaua Vodafone GigaNetwork mobilă a fost certificată „Best in test” în martie 2022 de către auditorul german umlaut, obţinând un punctaj total record al ultimilor şase ani în evaluările umlaut, de 922 de puncte, la o diferenţă de 25 de puncte de următorul operator clasat.

În ceea ce priveşte reţeaua Vodafone GigaNetwork FIBRĂ, aceasta a fost deja certificată de acelaşi auditor german, în luna august 2021, pentru cea mai bună experienţă de utilizare a internetului fix din România, fiind prima astfel de certificare conferită de auditorul umlaut unui operator de reţea de internet fix din ţara noastră.

„Consolidarea şi extinderea parteneriatului cu Salvamont confirmă fiabilitatea reţelei noastre pe care salvatorii montani se bazează în momente cheie în misiunile lor’”, adaugă Nedim Baytorun, Consumer Business Director, Vodafone România.

Vodafone România s-a alăturat misiunilor de salvare ale Salvamont în 2004. Începând cu anul 2019, Vodafone a devenit oficial partener de tehnologie al Salvamont, implicându-se mai ales în proiecte care folosesc soluţiile digitale în activitatea de salvare montană.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO