Business Hi-Tech

Yahoo mută cel mai valoros activ, participaţia de 40 mld. dolari la Alibaba, într-o firmă nou creată

Yahoo mută cel mai valoros activ, participaţia de 40...

Autor: Luiza Chiroiu

28.01.2015, 14:18 484

Acţionarii Yahoo vor primi toate titlurile noii entităţi denumite SpinCo, iar tranzacţia nu va presupune achitarea vreunei taxe. Compania americană apreciază că această mutare se va încheia în trimestrul al patrulea din acest an.

Decizia luată de Yahoo creşte semnificativ şansele ca Alibaba să răscumpere acţiunile, potrivit unor surse.

"Există un risc serios ca titlurile noii entităţi să fie tranzacţionate la un preţ mai mic, iar Alibaba nu are de ce să se bucure pentru asta. Aş fi surprins dacă nu ar încerca că răscumpere acţiunile", a afirmat o persoană apropiată situaţiei.

Acţiunile Yahoo au urcat cu până la 7% pe bursa din New York în urma anunţării deciziei referitoare la participaţia la Alibaba.

Valoarea de piaţă a Yahoo se ridică la aproximativ 47 de miliarde de dolari, astfel că acţiunile deţinute la Alibaba, evaluate la 40 de miliarde de dolari, au fost în atenţia investitorilor încă dinainte de listarea pe bursă a grupului chinez.

În luna septembrie a anului trecut, Alibaba a fost listată pe bursa din New York, acţiunile grupului crescând cu 38% în prima şedinţă de tranzacţionare, cel mai mare avans obţinut vreodată de o companie de peste 10 miliarde de dolari la finalul primei zile de tranzacţionare.

Suma obţinută de grupul chinez de comerţ electronic în urma listării s-a situat la nivelul record de 25 de miliarde de dolari, după ce bancherii au folosit opţiunea de creştere cu 15% a tranzacţiei, pe fondul cererii mari.

Yahoo a cumpărat o participaţie de 40% la Alibaba în 2004, pentru un miliard de dolari. Ulterior, grupul chinez a răscumpărat o parte dintre acţiuni, astfel că, înainte de listarea pe bursă a Alibaba, Yahoo mai deţine o participaţie de 24%.

În luna septembrie, Yahoo a vândut 140 de milioane de acţiuni Alibaba în cadrul ofertei publice şi a obţinut un câştig brut de 9,5 miliarde de dolari.

Yahoo a prezentat, totodată, şi rezultatele financiare pentru anul trecut. Veniturile s-au situat la 4,61 miliarde de dolari, în scădere uşoară faţă de 4,68 miliarde de dolari în 2013, peste aşteptările analiştilor, care au estimat venituri în valoare de 4,4 miliarde de dolari pentru 2014.

Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi aprecieri) a coborât la 1,36 miliarde de dolari anul trecut comparativ cu 1,56 miliarde de dolari în 2013, în timp ce câştigul net pe acţiune a fost de 1,57 de dolari, în urcare faţă de 1,52 de dolari în 2013.

Yahoo estimează că profitul EBITDA din primul trimestru din acest an se va situa între 100 şi 140 de milioane de dolari, iar veniturile se vor ridica la aproximativ 1,1 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO