Business Hi-Tech

ZF Digital 2024. „Faţă de alte tehnologii de până acum potenţialul inteligenţei artificiale este nelimitat“

ZF Digital 2024. „Faţă de alte tehnologii de până...

„Am pornit un program de training intern, în care ne-am propus să ajungem la 1.000 de angajaţi trainuiţi în tehnologiile de RPA, astfel încât ei să-şi poată construi singuri aceşti roboţi care să le automatizeze lor activităţile pe care le fac zi de zi la birou“ „Noi scriem majoritatea codurilor cu AI, nu mai testăm manual nimic. Nu văd de ce ai mai lua oameni. Cred că în viitor AI se va folosi ca un lucru normal şi nu va mai costa nimic“ „Nu vor dispărea foarte multe roluri, ci vor fi mult mai interesante. Este ca atunci când am trecut de la trăsură la maşină. Natura umană se dezvoltă odată cu tehnologia“ „Faţă de alte tehnologii de până acum potenţialul inteligenţei artificiale este nelimitat“ „Tind să nu fiu de acord cu ideea că nu vom mai avea programatori din cauza AI, vom avea programatori, vom avea ingineri, vor fi şi utilizatori, însă utilizatorii va trebui să aibă o gândire orientată spre business. Acesta este diferenţiatorul“.

Inteligenţa artificială (AI) aduce schimbări în piaţa muncii şi în tot ceea ce însemnă competenţe ale forţei de muncă, însă nu va „şterge“ foarte multe roluri, ci va face totul mai „interesant“, au concluzionat speakerii prezenţi în cadrul conferinţei ZF Digital 2024.

Conferinţa a fost organizată de ZF în parteneriat cu Vodafone, Ericsson România, Vantage Towers, OVES Enterprise, INFORM (membră, AUSTRIACARD Holdings), NTT DATA România, Bondoc & Asociaţii, Bitdefender, VISA, CEC Bank, MerchantPro, five elements digital, PNSA şi WH Simion & Partners.

„Nu vor dispărea foarte multe roluri, ci vor fi mult mai interesante. Este ca atunci când am trecut de la trăsură la maşină. Natura umană se dezvoltă odată cu tehnologia. Eu nu mă îngrijorez. Traversăm o altă revoluţie tehnologică care va aduce evoluţia speciei umane“, a spus Raluca Dolan, HR director, Cognizant România.

Alexandru Ilie, IT director, Orange România, consideră că potenţialul inteli­genţei artificiale este nelimitat şi în viitor AI va fi integrată în orice activitate.

„Faţă de alte tehnologii de până acum potenţialul inteligenţei artificiale este nelimitat. Este posibil ca în timp să poată interveni peste tot, inclusiv în activităţi fizice cu ajutorul roboţilor fizici care vor avea integrate soluţii de inteligenţă artificială“, a spus Alexandru Ilie.

Ideea a fost susţinută şi de Francesco Giovane, country manager, Endava România, care a susţinut ideea că inteligenţa artificială nu va elimina programatorii sau inginerii, dar va cere utilizatorilor o nouă orientare către gândirea strategică şi de afaceri. „Tind să nu fiu de acord cu ideea că nu vom mai avea programatori din cauza AI, vom avea programatori, vom avea ingineri, vor şi utilizatori, însă utilizatorii va trebui să aibă o gândire anume orientată spre business. Acesta este diferenţiatorul“, a spus Francesco Giovane.

Şi Mihai Filip, CEO al OVES Enterprise, a spus în cadrul conferinţei că inteligenţa artificială trebuie folosită pentru a scăpa de munca „chinuitoare“. „Noi deja majoritatea codurilor le scriem cu AI, nu mai testăm manual nimic. Cred că în viitor AI se va folosi ca un lucru normal şi nu va mai costa nimic. Spre exemplu, AI-ul nostru îşi face singur un alt AI care să-l ajute să înveţe mai repede şi mai bine. Noi înainte aveam pe cercetare 30 de oameni, acum am redus la 10 oameni care fac acelaşi lucru, iar restul de 20 se pot ocupa de partea creativă pentru instrumente noi. Cumva încercăm să folosim AI-ul pentru a scăpa de munca chinuitoare pentru a ne ocupa de creativitate“, a spus Mihai Filip.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels