Business Hi-Tech

ZF Cum facem din România un stat Internet of Things (IoT)?. Mihnea Rădulescu, business director, Vodafone România: Tehnologia trebuie să ajungă şi în zona IMM-urilor. Avem nevoie să fim susţinuţi, la nivel de politică de stat, pentru a putea implementa şi „împinge” tehnologiile în piaţă

Mihnea Rădulescu, business director, Vodafone România.

Mihnea Rădulescu, business director, Vodafone România.

Autor: Alexandra Cepăreanu

31.03.2023, 14:56 63

Companiile mici şi mijlocii trebuie să înţeleagă că pentru a rămâne competitive pe piaţă au nevoie de digitalizare, spune Mihnea Rădulescu, business director, Vodafone România.

„Ne întorcem mereu la educaţie. Educaţia digitală este din ce în ce mai relevantă şi e clar acest decalaj dintre România şi Europa, nu mai vorbim de alte zone ale lumii. Să nu uităm că toate acele studii DESI despre care tot vorbim, care arată România la un nivel destul de scăzut în ceea ce priveşte digitalizarea în zona de business, se referă în special la zona de IMM-uri. Şi cu cât sunt mai mici IMM-urile, cu atât vedem un nivel de digitalizare mai scăzut. Este o problemă fundamentală de educaţie. Dar nu putem să ne-o asumăm doar noi, companiile şi mediul privat. Noi avem contact cu multe companii, dar nu putem să facem singuri această educaţie a pieţei. Trebuie să fim susţinuţi, la nivel de politică de stat pentru a putea implementa şi împinge nişte tehnologii în piaţă. Trebuie făcută educaţie”, a spus Mihnea Rădulescu în cadrul conferinţei ZF Cum facem din România un stat Internet of Things (IoT)?.

 

Ce a mai spus Mihnea Rădulescu

Vrem să mergem mai mult spre IMM-uri, unde nivelul digitalizării este foarte scăzut. IMM-urile din România aduc peste 50% din PIB şi angajează peste 60% din forţa de muncă şi, în acest moment, din perspectiva mea, datorită acestui nivel scăzut de digitalizare sunt într-un nivel de competitivitate internaţională extrem de scăzut. Şi sunt o pradă, nu doar pentru multinaţionale, ci şi pentru IMM-urile din alte ţări care pot vinde în România, în timp ce ele nu pot vinde în alte ţări. Cred că potenţialul este în faţa noastră şi cred că mediul privat şi mediul public trebuie să conlucreze.

Trebuie puşi oameni în poziţii cheie din administraţia publică, care să înţeleagă nevoia şi beneficiile, avatajele acestor tehnologii, şi care să aibă obiective clare care să presupună împingerea acestor politici. Cred că trăim într-un stat liberal, până la urmă, iar într-un astfel de stat, care promovează o economie de piaţă liberă, una dintre atribuţiile lui majore este în zona de reglementare. Printr o reglemenatre a diverselor indusrii se poate introduce noţiunea de tehnologie în rândul companiilor mici şi mijlocii. În zona de căi ferate, prin reglementare se pot introduce sisteme informatice. Putem să introducem reguli care să implice inovarea şi tehnologia. Este o cale care poate implica „durere” în economie, nu trebuie făcută peste noapte, trebuie făcută în parteneriat cu mediul privat şi cred că mediul privat este deschis la această colaborare.

Tehnologia ne poate ajuta să ardem nişte etape peste care ţări precum Germania au trecut de mulţi ani. Tehnolgiile IoT pot schimba cursul unei industrii peste noapte. Şi asta e ceea ce poate face administraţia publică în parteneriat cu noi.

Apropo de IoT – tot ce facem IoT-ul astăzi, toate use caseurile de astăzi folosesc tehnologii din perspectivă de telecomunicaţii importante în ecosistemul de IoT, care sunt 2G, 3G, 4G. Potenţialul IoT poate fi deblocat de 5G. Vorbim de 5G de multă vreme, iar majoritatea, când se gândesc la 5G se gândesc la viteză mai mare, pentru că zic că viteza va face lucrurile să se schimbe. Dar nu este aşa. Ce poate să facă 5G-ul pentru acest ecosistem este legat de capabilitatea tehnologii de 5G de a putea aloca anumite autostrăzi în cadrul spectrului de frecvenţă de a fi folosite doar pentru IoT. Când faci asta şi folosind latenţa mult mai mică a tehnologiei de 5G putem să ne gândim cu adevărat la tehnologii precum condusul autonom, la real time communication, operaţii făcute la distanţă de 5.000 de km de către un doctor folosind mâini robotice, tehnologii care implică drone. Noi suntem implicaţi în proiecte cu use-caseuri de drone. Pe tehnologiile existente nu se pot face aceste lucruri. De asta ducem mereu discuţia la 5G.

Nu avem nevoie de viteză mai mare, avem nevoie de latenţă mai mică şi de capabilităţi tehnologice care să ne ajute în business şi pe care 5G le poate descătuşa.

Noi am fost mereu optimişti. Planurile sunt legate de două direcţii – una este cea de a lucra în continuare cu clienţii noştri, şi nu neapărat cu cei de telecomunicaţii, pentru a putea să implementăm soluţii inovative. E important care e valoarea adăugată a clientului în businessul clientului nostru. A doua direcţie este să căutăm să standardizăm cât mai mult soluţiile IoT. Noi avem propria noastră platformă, companie de fleet management, dorim să o extindem această platformă, să ne ducem în direcţii care au potential – spre exemplu, asset management - nu există niciun fel de noţiune clară a locului în care se află toate asseturile din spitalele din România. Şi ne interesează asta pentru că poate veni un bolnav care are nevoie de un anumit tratament şi nu ştim unde este echipamentul de care are nevoie, iar un dispozitiv IoT simplu poate găsi răspunsul foarte rapid.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO