• Leu / EUR4.9449
  • Leu / GBP5.7845
  • Leu / USD4.8088
Business Hi-Tech

ZF Live. Liviu Drăgan, Druid: Piaţa de IT este într-o situaţie precară, pentru că 80% din oameni lucrează la export

Autor: Florentina Niţu, Adrian Seceleanu

08.02.2019, 00:00 206

„E ca şi cum ar fi o plecare a resurselor în afară, chiar dacă tehnologia le permite oamenilor să locuiască aici.“

Industria de IT din România lucrează într-o proporţie majoră doar pentru dezvoltarea de proprietate intelec­tuală pentru companii internaţionale, situaţie care poate fi considerată drept „precară“ în condiţiile în care economia are nevoie de start-up-uri care să creeze produse locale.

„Părerea mea este că industria de IT din România se află într-o situaţie precară. Motivul principal este că majoritatea resurselor umane, probabil peste 80%, lucrează în procese de outsourcing, ceea ce înseamnă o investiţie în proprietate intelectuală de afară, nu din România. Acesta este un lucru negativ, pentru că valoarea unei industrii de IT este dată de resursele umane“, a declarat Liviu Drăgan, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali din IT, în cadrul emisiunii de business ZF Live. El a înfiinţat Totalsoft, unul dintre cei mari producători locali de software, pe care l-a vândut grupului turc Logo, iar în prezent este cofondator în cadrul start-up-ului Druid, care dezvoltă soluţii de inteligenţă artificială.

Drăgan a adăugat că în opinia sa soluţia ar fi o politică de încurajare a start-up-urilor care să le dea curaj oamenilor care au deja experienţă în multinaţionale să-şi creeze propriul business. România nu ar trebui să se bucure că unele companii de IT plătesc nişte salarii bune unor mii de oameni, a avertizat Drăgan. „Nu trebuie să fim fericiţi doar pentru că se plătesc taxe foarte bune la stat, este un lucru pozitiv dar nu este suficient, pentru că dacă noi nu creştem capitalizarea IT-ului românesc, atunci acesta este un eşec. E ca şi cum ar fi o plecare a resurselor în afară, chiar dacă tehnologia le permite oa­me­nilor să locuiască aici. Suntem într-un punct de inflexiune în care trebuie să punem accent pe proprietatea intelectuală româ­nească.“

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9449
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9448
Azi: 4.8088
Diferență: 1,5629
Ieri: 4.7348
Azi: 5.7845
Diferență: 0,7612
Ieri: 5.7408
Azi: 4.9770
Diferență: 0,8674
Ieri: 4.9342